RĂRITURĂ, rărituri, s. f. Acțiunea de a (se) rări; loc rămas liber între obiectele așezate rar. Zării pîntre răriturile copacilor un oraș mare. GORJAN, H. I 113. ♦ Loc (într-o pădure, într-un cîmp) cu vegetație rară. La un moșiroi se lasă numai un fir de popușoi... prea rareori cîte două, cînd însă acestea se află într-o răritură. PAMFILE, A. R. 73. [Robinson] se cam tot depărta de codrii cei mari, mergînd prin rărituri. DRĂGHICI, R. 62. ♦ Defect al unei țesături care are într-un loc urzeala sau bătătura mai rare decît în rest.