RĂMĂȘAG, rămășaguri, s. n. (În construcție cu verbele «a pune», mai rar «a face» sau «a angaja») Prinsoare, pariu. Mă pun rămășag pe-o vadră de vin c-așa are să fie. SADOVEANU, O. VIII 254. Din loji și pînă-n galerii, Se angajase rămășaguri Și se iveau discuții vii. ANGHEL-IOSIF, C. M. I 184. Aș pune rămășag că istoria vieții d-tale a să ne facă să adormim. NEGRUZZI, S. I 245. ◊ (În construcție cu verbele «a pierde» sau «a cîștiga») Angel a prăpădit rămășagul, adică două butelii de șampanie. ALECSANDRI, O. P. 313.