RĂMUREA, -ICĂ, rămurele, s. f. Diminutiv al lui ramură. Din codru rupi o rămurea, Ce-i pasă codrului de ea. COȘBUC, P. I 153. Cuibul ți-au stricat, Puii ți-au luat, Ș-acum, singurică, Cînți pe rămurică. TEODORESCU, P. P. 454. ◊ (Prin analogie) Bustul Annei apăru întreg... marmură cu suflet, fildeș cioplit, prin ale cărui rămurele de vine curgea fluidul misterios al vieții tinere. D. ZAMFIRESCU, R. 171.