RĂGUȘI, răgușesc, vb. IV. Intranz. A căpăta o voce groasă și slăbită; (despre glas) a deveni gros și stins (din cauza inflamării laringelui, a coardelor vocale). Glasurile se îngroșau și răgușeau din ce în ce. REBREANU, I. 34. Nimic nu se ivește! Oare ce-au pățit azi de nu m-aude, c-am răgușit cîntînd. ALECSANDRI, T. I 78. ◊ Tranz. fact. (Neobișnuit) Fumul răgușise glasurile. C. PETRESCU, S. 68.