răcoină¹ sf [At: CIAUȘANU, V. 193 / V: ~cui~ / E: nct] 1 (Olt) Pânză din care se fac saltele.

răcoină² sf vz răcovină

RĂCOINĂ s. f. v. rocoină.

racoimă sf vz răcovină

racoină sf vz răcovină

racovină sf vz răcovină

racuină sf vz răcovină

răcăină sf vz răcovină

răciuină sf vz răcovină

răciună sf vz răcovină

răcohină sf vz răcovină

răcovină sf [At: CIHAC, II, 302 / V: racoimă, racoi~, rac-, racui~, răcăi~, răciuină, răciună, răcohi~, răcoi~, răcui~, răncuină, recoi~, recori-, rec~, rocori~, rocoti~, roc~, rogoi~ / Pl: ~ne / E: nct] 1 Mică plantă erbacee cu tulpina târâtoare, cu flori albe, cu petalele mai scurte decât sepalele și cu fructul o capsulă lunguiață, folosită în medicina populară Si: (reg) aurică, coadă (110) ~-de-găină, cuișoriță (6), ghețișoară, iarba-găinii, rocotel (2), rocoviță, roghină, scânteiuță, steluță-albă (Stellaria media). 2 Rocoțea (1) (Stellaria graminea). 3 (Reg; șîc rocoină-roșie) Scânteiuță (Anagallis caerulea). 4 (Bot; reg) Mierluță (Alsine nerva). 5 (Mun; Olt) Plantă erbacee din familia mbiaceelor, cu frunze moi și flori albe, folosită în medicina populară Si: floarea-Sfântului-Ion, sânziana (Galium rotundifolium). 6 (Reg) Busuioc-de-câmp (Galinsoga quadriradiata). 7 (Reg; șîc rocoină-grasă) Busuioc-sălbatic (Galinsoga parviflora).

răcuină¹ sf vz răcoină

răcuină² sf vz răcovină

răncuină sf vz răcovină

recoină sf vz răcovină

recorină sf vz recovină

recovină sf vz răcovină

rocoină sf vz răcovină

rocotină sf vz răcovină

rocovină sf vz răcovină

rogoină sf vz răcovină

COADĂ (pl. -de și cozi) sf. 1 Prelungirea din partea dinapoi a corpului animalelor ce ține de șira spinării și cu care aceasta se termină (🖼 1310); Ⓕ: a da din ~, a se gudura, a se linguși ; (P): minciuna cu ~ (ISP.), minciună mare, sfruntată; cu coada între picioare, rușinat, umilit; a scăpa scurt de ~, a scăpa teafăr, fără multă vătămare; 👉 CÎINE ; d’aia n’are ursul ~, de- aceea se ’ntîmplă așa, nu e de mirare atunci că iese rău; get-beget coada vacii, neaoș; a-și băga coada undeva, a se amesteca unde nu-i e treaba; și-a băgat dracul coada între ei, i-a învrăjbit diavolul; a trage pe dracul de ~, a duce un traiu plin de lipsuri, de neajunsuri ¶ 2 🐦 Penele mai lungi deasupra șezutului, la păsări; (P) F: a prins prepelița de ~, s’a îmbătat ¶ 3 🐟 Partea mai subțiată de la capătul de jos al corpului peștilor sau șerpilor: cu doi pești în oală și cu coadele afară, nu se poate (ZNN.); a sărit parc’ar fi călcat pe ~ de șarpe (DLVR.); de aci, Ⓕ: a călca pe cineva pe ~, a-l atinge unde-l doare, a-l vătăma rău cu vorba ¶ 4 🔧 ~-de-rîndunică, cep de formă specială făcut de tîmpIar sau de dulgher, spre a-l vîrî într’o scobitură, cînd vrea să îmbine două bucăți de lemn (🖼 1311) ¶ 5 Părul dinapoia capului, împletit și înnodat cu panglici. ce atîrnă pe spate sau se înfășoară pe creștetul capului (🖼 1312): părul ei de aur era împletit în cozi lăsate pe spate (EMIN.); de cînd Nemții (sau Muscalii) cu ~, din vremea de de-mult (locuțiune rămasă din timpul ocupațiunii Olteniei, cînd Austriacii purtau coade) (🖼 1313) ¶ 6 🔧 Mînerul sau partea de care se apucă cu mîna (la diferite unelte): coada securii, toporului, lingurii, tigăii, etc.; (P): cu lingura îți dă dulceață și cu coada-ți scoate ochii (PANN); 👉 TOPOR ¶ 7 🌿 Partea unui vegetal de care se leagă frunza, floarea sau fructul: ~ de cireașă; ~ de trandafir ¶ 8 💫 Urmă luminoasă ce însoțește corpul unei comete: s’au arătat o stea pe cer cu ~, de s’au văzut multe zile (NEC.) ¶ 9 👕 Partea dinapoi a unei rochii, a unei mantii, ce se tîrăște pe pămînt: temîndu-se să nu calce pe coadele rochiei lor (NEGR.) ¶ 10 👕 Pulpană a fracului: purtau... frac cafeniu deschis cu coadele lungi pînă la glezne (I.-GH.) ¶ 11 ⛹ Fășia de hîrtie sau de cîrpă atîrnată la partea de jos a unui zmeu: Un zmeu cu ~ lungă și cu sbîrnăitoare (DON.) ¶ 12 🚝 Partea dindărăt a unui tren, capătul opus locomotivei : am găsit din norocire un vagon de clasa a doua la coada trenului (CAR.) ¶ 13 Partea dindărăt a unei trăsuri boierești, unde stă feciorul ¶ 14 Capătul sau partea de jos, dinapoi sau din urmă, în opoz. cu „frunte”: coada mesei; coada oștii; a sta în ~; vorb. de persoane, cel ce ocupă rangul din urmă: a ajuns coada cap; mai bine cap la sat decît ~ Ia oraș; mai bine fruntea cozii decît coada frunții ¶ 15 🫀 Extremitatea, unghiul din afară la fie-care ochiu; a se uita, a trage cu coada ochiului, a privi pe furiș ¶ 16 Sfîrșit: coada veacului, cei din urmă ani ai veacului ¶ 17 pl. Rămășițe de lepădat; ceea ce cade de la grînele vînturate sau trecute prin ciur, pleavă ¶ 18 🌿 În legătură cu un alt nume, în spec, de animal, formează o mulțime de numiri de plante: COADA-BOULUI = LUMÎNARE; - COADA-CALULUI¹, plantă acuatică care poartă flori mici și verzi afară din apă (Hippuris vulgaris) (🖼 1314); -COADA-CALULUI² = BARBA-URSULUI¹; - COADA-COCOȘULUI, plantă ierboasă, cu flori albe ce atîrnă în jos, întrebuințată de popor ca leac contra podagrei; numită și „cerceluși”, „clopotele”, „cocoș”, „iarbă-de-dureri” sau „pecetea- lui-Solomon” (Polygonatum officinale, pol. mul- tiflorum) (🖼 1315); -COADĂ-DE-GĂINĂ = ROCOINĂ 1; -COADA-IEPEI = BARBA-URSULUI¹; – COADA-LEULUI = TALPA-GÎȘTEI¹; – COADA-LUPULUI¹ = LUMÎNARE; – COADA-LUPULUI² = LUMÎNĂRICĂ; – COADA-MIELULUI¹, plantă cu frunze lucitoare și flori violete (Verbascum phoeniceum) (🖼 1316); – COADA-MIELULUI² mică plantă ierboasă, cu tulpina întinsă pe pămînt, cu flori de un albastru-deschis, cu vinișoare mai întunecate (Veronica prostrata) (🖼 1317); – COADA-MIELULUI³ = LUMÎNARE 2 ; -COADA-MÎNZULUI¹ = BARBA-URSULUI¹; -COADA- MÎNZULUl² = COADA-CALULUI¹; – COADA-MÎȚEI¹, plantă ierboasă cu flori mici roșietice, cu frunzele acoperite în partea inferioară de numeroase glandule albe (Chaiturus marrubiastrum) (🖼 1318); -COADA-MÎȚEI² = PAPANAȘI 2; - COADA- MÎȚEI-DE-BALTĂ, nume dat unor mușchi de coloare albă-gălbuie, ce cresc prin locurile umede, unde contribue, în mare parte, la formarea combustilului numit turbă (Sphagnum cymbifolium);-COADA-PRICULICILOR = BARBA-POPEI: - COADA-RACULUI, plantă ierboasă, cu flori mari, frumoase, de coloare galbenă (Potentilla anserina) (🖼 1319); – COADA-ȘOARECELUI , COADA-ȘORICELULUI, COADA-HÎRȚULUI (Băn. „sorocină”), plantă ierboasă, cu flori albe dispuse în capitule, întrebuințată de popor ca leac contra tusei sau pentru curățirea sîngelui (Achillea millefolium) (🖼 1320); -COADA-VACII¹, plantă țepoasă, cu flori albe, ce crește pe lîngă drumuri (Echium altissimum); -COADA-VACII², plantă ierboasă, cu flori violete; numită și „jale” (Salvia silvestris) (🖼 1321); -COADA-VACII³ = BĂTRÎNIȘ; – COADA-VACII⁴ = LUMÎNARE 2 ;-COADA-VACII⁵ – LUMÎNĂRICĂ 2; -COADA-VULPII, plantă ierboasă, cu flori verzi, ce crește prin livezi și finețe; numită și „codină” (Alopecurus pratensis) (🖼 1323); -COADA-ZMEULUI, plantă ierboasă, veninoasă, cu tulpina tîrîtoare, care face niște bobițe roșii (Calla palustris) (🖼 1322); - CINCI-COADE – CĂLDĂRUȘĂ 3 ¶ 19 🐦 COADĂ-ROȘIE = CODROȘ ¶ 20 Băn. 🐦 COADĂ-FĂLOASĂ = CODOBATURĂ [lat. coda].

RĂCUINĂ s. f. v. rocoină.

ROCOINĂ, rocoine, s. f. Numele mai multor plante erbacee cu fructul o capsulă (Stellaria media, Alsine verna etc.). Ea la foc punea... Fir de rocoină, Măduvă de soc. COȘBUC, P. II 150. – Variante: răcoină (ȘEZ. XV 113), răcuină (HODOȘ, P. P. 107) s. f.

ROCOINĂ s. f. v. răcovină.

RĂCOVINĂ ~e f. Mică plantă erbacee cu tulpina târâtoare și păroasă, cu frunze alungite, cu flori mici albe și cu fructul o capsulă. [G.-D. răcovinei] /Orig. nec.

răcovină f. V. rocoină.

rocoină f. plantă ale cării semințe sunt mult căutate de păsări și mai cu seamă de găini (Alsine media). [Și răcoină = slav. RAKOVINA, rac și coajă de scoică].

răcovínă și rocovínă f., pl. e (sîrb. rus. rákovina, găoace, scoĭcă, d. rak, rac). Numele unor plante numite și: 1. merluță (álsine verna, álsine caespitosa saŭ arenaria verna), care crește pin pășunĭ petroase; 2. rocoțel (stellaria media saŭ álsine media), pe ale căreĭ semințe le caută păsările și maĭ ales găinile; 3. ochișor, scînteĭuță (anagallis arvensis). – Și -oínă.

rocoínă, V. răcovină.

răcovină s. f., g.-d. art. răcovinei; pl. răcovine

răcovină s. f., g.-d. art. răcovinei; pl. răcovine

răcovină s. f., g.-d. art. răcovinei; pl. răcovine

RĂCUÍNĂ s. f. Mică plantă erbacee din familia rubiaceelor, cu tulpină fragilă, frunze verticilate și flori albe sau albe-verzui, dispuse în panicule (Galium rotundifolium). Crește în păduri.

ROCOÍNĂ s. f. Mică plantă erbacee din familia cariofilaceelor, cu frunze opuse, ovate și cu flori mici, albe dispuse în cime mici (Stellaria media). Semințele constituie hrană pentru păsări.

RĂCOVINĂ s. (BOT.; Stellaria media) (reg.) aurică, cuișoriță, ghețișoară, rocoțel, scânteiuță, coadă-de-găină, iarba-găinii, iarbă-de-păsări, steluța-fetei, steluță-albă.

RĂCOVINĂ s. v. mierluță, rocoțea, scânteioară, scânteiuță.

RĂCUINĂ s. (BOT.; Galium rotundifolium) sânziană, (reg.) floarea-sfântului-Ion.

RĂCOVINĂ s. (BOT.; Stellaria media) (reg.) aurică, cuișoriță, ghețișoară, rocoțel, scînteiuță, coadă-de-găină, iarba-găinii, iarbă-de-păsări, steluța-fetei, steluță-albă.

răcovină s. v. MIERLUȚĂ. ROCOȚEA. SCÎNTEIOARĂ. SCÎNTEIUȚĂ.

RĂCUINĂ s. (BOT.; Galium rotundifolium) sînziană, (reg.) floarea-sfîntului-Ion.

răcoină¹ s.f. (reg.) pânză din care se fac saltele.

răcuină, răcuine, s.f. – (reg.; bot.) Plantă erbacee târâtoare, cu flori albe (Anagallis arvensis L.); scânteuță: „Paștem numai răcuină / Și bem apă din fântână” (Bilțiu, 1990: 22). Se utiliza în medicina populară veterinară (Borza, 1967, 18). – Var. a lui racovină (DEX, MDA); din sl. rakovina (DER).

răcuină, -e, s.f. – (bot.) Plantă erbacee târâtoare, cu flori albe (Anagallis arvensis L.) Scânteuță: „Paștem numai răcuină / Și bem apă din fântână” (Bilțiu 1990: 22). Se utiliza în medicina populară veterinară (Borza, 1967, 18). – Din sl. rakovina (DER).