RÎȘNIȚĂ, rîșnițe, s. f. Mașină rudimentară de măcinat sare, porumb etc., compusă din două pietre, dintre care cea de deasupra se învîrtește cu ajutorul unui mîner. O zi întreagă aplecat pe rîșniță, învîrteai, învîrteai, pentru o mămăligă. STANCU, D. 29. Nici rîșnița, care se găsește în toate cetățile romane, nu era cunoscută locuitorilor acestui pisc. BOLLLAC, O. 266. Cine strică-așezămînt, N-aibă țărnă pe mormînt, Nici hodină pe pămînt; Fie-i moara rîșniță Și hodina-n temniță! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 282. ◊ Expr. A ajunge de la moară la rîșniță = a ajunge dintr-o situație bună într-una rea; a scăpăta. Omul nemulțumit fuge de bine și dă peste mărăcine, Sare din lac în puț Și ajunge de la moară la rîșniță. PANN, P. V. III 105. ♦ Moară primitivă mișcată cu ajutorul animalelor de tracțiune. Cînd îi veni [catîrului] bătrînețea, La rîșniță el fu pus. ALEXANDRESCU, M. 292. ♦ Mașină mică de bucătărie cu mecanism simplu, cu care se macină boabele prăjite de cafea, piperul etc.