RÎNI, rînesc, vb. IV. Tranz. A curăța un loc (în special un grajd) de stratul de murdărie depus. Trebuia să rînească grajdul, curtea și locul de dinaintea cîrciumii. SLAVICI, O. I 116. Fata rînește fîntîna și o grijește foarte bine. CREANGĂ, P. 287. ◊ (Complementul indică stratul îndepărtat; atestat în forma răni) Să rămîi aci, să rănești balegă. C. PETRESCU, Î. II 178. ◊ Intranz. Trebuie să se ducă la moară să macine. Pe urmă să rînească în grajduri. PREDA, Î. 178. – Variantă: răni vb. IV.