RÂS², râși, s. m. Specie de mamifer sălbatic, carnivor, din familia felinelor, mai mare decât pisica sălbatică, cu blana galbenă-roșcată (cu pete negre) și cu smocuri de păr pe urechi; linx (Lynx lynx). – Din sl. rysĭ.^[1] corectat(ă)

râs¹ [At: (a. 1658) URICARIUL, XVI, 202 / V: (înv) ris sm / Pl: râși sm, ~uri sn / E: vsl рысь] 1 sm Animal sălbatic carnivor din familia felidelor, asemănător cu pisica sălbatică, având blana cenușie-roșcată, uniformă sau cu pete, și cu smocuri de păr pe urechi Si: linx (Lynx lynx). 2 smn Blană de râs¹ (1) (prelucrată).

râs² smn [At: COD. VOR. 130/4 / V: (îrg) ris / Pl: ~uri sn, râși sm / E: ml risus] 1 Manifestare a veseliei sau satisfacției printr-o mișcare caracteristică a feței și a gurii, scoțând în același timp sunete specifice, succesive și nearticulate. 2 Mișcare caracteristică a gurii și sunetele care o însoțesc, specifice unei stări de veselie Si: râset. 3 (Pex) Veselie, voioșie. 4 (Îe) Vai de moarte fără ~ și de nuntă fără plâns Binele și răul sunt întotdeauna împreună. 5 (Îla) De ~ Care provoacă râsul (1) Si: hazliu (2), vesel. 6 (Îe) A se porni pe ~ sau a pufni (a bufni) de (sau în) ~ sau a-l pufni (a-l bufni, a-l umfla etc.) ~ul (pe cineva) A nu-și putea stăpâni râsul (1). 7 (Îe) A leșina (sau a se strica, a se prăpădi etc.) de ~ A râde foarte tare. 8 (Mun; îe) A-i da (cuiva) ~ul prin piele A mânca bătaie. 9 (Îae) A da de necaz Si: a (o) păți. 10 (Reg; lpl) Glume (2). 11 (Fig) Sunet în cascade scos de unele păsări (asemănător cu râsul (1)). 12 Batjocură (3). 13 (Îla) De ~ Fără valoare. 14 (Îal) Compromițător (1). 15 (Înv; îla) Luător în ~ Batjocoritor (1). 16 (Mun; îlav) Pe ~ Gratis (1). 17 (Îe) A fi (sau a se face, a ajunge, a rămâne etc.) de ~ (și de ocară) sau a fi (sau a se face, a ajunge etc) (de) ~ul lumii (satului, curcilor, câinilor etc.) A fi (sau a se face, a ajunge etc.) de batjocură, de ocară Si: a se compromite (1). 18 (Îe) A face (pe cineva) de ~ (și de ocară) sau a face pe cineva de ~ul satului A face (pe cineva) de batjocură, de ocară Si: a batjocori (1), a compromite (1). 19 (Îe) A-și face (sau a-și bate) ~ de (sau, înv, după) cineva (sau ceva) sau (înv) a-și face ~ A-și bate joc (de cineva sau ceva) Si: a batjocori (1). 20 (Îvp; îae) A viola o femeie Si: a necinsti. 21 (Mun; îls) ~ul pământului Om de nimic Si: netrebnic. 22 (Îvp; prc; d. femei) Necinstire. 23 Umor. 24 Satiră. 25 (Orn; șîc ~ul pădurii) Huhurez (7) (Syrnium aluco).

RÂS², râși, s. m. Specie de mamifer sălbatic, carnivor, din familia felinelor, mai mare decât pisica sălbatică, cu blana galbenă-roșcată (cu pete negre) și cu smocuri de păr pe urechi; linx (Lynx lynx). – Din sl. rysĭ.

RÂS² râși m. Mamifer carnivor, de talie medie, având blană galbenă-roșcată cu pete cafenii, cu coadă scurtă și cu câte un smoc de păr în vârful urechilor; linx. /<sl. rysi

RÂS¹ ~uri n. 1) v. A RÂDE. ~ de copil. ◊ ~ cu plâns râs forțat. A-l umfla pe cineva ~ul se spune despre cineva care abia își stăpânește râsul. A-l apuca pe cineva ~ul a începe să râdă. A pufni în (sau de) ~ a izbucni într-un râs brusc, spontan. A se strica (sau a se prăpădi, a se tăvăli, a leșina, a plesni) de ~ a râde cu mare poftă și mult. După ~ vine plâns se spune cuiva extrem de vesel, pentru a-l tempera. 2) Totalitate a sunetelor spontane, nearticulate și intermitente, produse de aerul ieșit pe glotă în timpul respirației, care sunt provocate de un sentiment de veselie, bucurie sau plăcere. ~ cu hohote. ~ molipsitor. ◊ ~ homeric râs foarte puternic și nestăpânit. 3) Bătaie de joc. ◊ ~ și batjocură a) mare batjocură; b) situație rușinoasă; rușine mare. De ~ul lumii de batjocură; de ocară; ridicol. A lua în ~ pe cineva a-și bate joc de cineva. A face de ~ a pune pe cineva într-o situație ridicolă. A se face de ~ a-și strica reputația; a se compromite. A-și face ~ de ceva (sau de cineva) a-și bate joc de cineva sau de ceva. 4) pop. Lucru prost executat. 5) pop. Om de nimic. ~ul lumii. ◊ Râde ~ul se spune despre un om de nimic, care îndrăznește să-și mai bată joc de alții. /<lat. risus

râs m. animal carnivor cu ochi foarte ageri (Lynx). [Slav. RYSĬ].

râs n. 1. acțiunea de a râde; 2. bătaie de joc: a lua în râs, a face de râs. [Lat. RISUS].

râde [At: PSALT. 101 / V: (îvr) ride, (înv) rode / Pzi: râd, (și înv) râz / E: ml ridere] 1 vi (Adesea urmat de determinări modale) A-și manifesta veselia sau satisfacția printr-o mișcare caracteristică a feței și a gurii, scoțând în același timp sunete specifice, succesive și nearticulate. 2 vi (Îe) A ~ galben A râde fals. 3 vi (Îe) A ~ (cuiva) în nas (sau în față, în obraz) A sfida pe cineva. 4-5 vir (Pop; îe) A (se) zâmbi (sau, înv zâmbire) a ~ A surâde. 6 vi (Pan; d păsări) A scoate sunete asemănătoare cu râsul² (1) omului. 7 vi A se distra. 8 vz A fi mulțumit, vesel, fericit. 9 vi (Cu determinări în dativ sau introduse prin prepoziția „la”) A arăta cuiva simpatie, surâzându-i. 10 vi (Cu determinări în dativ sau introduse prin prepoziția „la”) A zâmbi. 11 vi (D. soartă, noroc) A-i fi cuiva favorabil. 12 vi A-și bate joc de cineva (sau de ceva). 13-14 vti (Îe) (Mă) râd (sau a ~) și câinii (sau curcile, ciorile, papagalii) (de cineva) Se spune despre cineva care s-a compromis. 15 vi (Pop; cu pronumele în dativ) A silui o femeie. 16 vi A nu da importanță la ceva Si: a nesocoti. 17 vi (Îe) A ~ (sau, rar a-și ~) în barbă (sau pe sub mustață) A râde (1) reținut.

rede v vz râde

ride v vz râde

ris¹ sm vz râs¹

ris⁵ sn vz râs²

RÎDE, rîd, vb. III. Intranz. 1. A-și manifesta satisfacția printr-o mișcare a feței și a gurii, scoțînd sunete specifice, nearticulate. Împăratul trăia singur, ca un leu îmbătrînit, slăbit de lupte și suferințe, împărat ce-n viața lui nu rîsese niciodată. EMINESCU, N. 3. Nu mă vreți, nu mă iubiți? Ha, ha, ha! rîdea; mușchii i se suceau în rîsul acesta și ochii lui hojma clipeau. NEGRUZZI, S. I 140. ◊ (Cu subiectul «inima», «gura») Lui Domițian parcă îi rîdea inima. BASSARABESCU, V. 10. De plăcinte rîde gura; de vărzare și mai tare. CREANGĂ, A. 10. ◊ (Urmat de determinări modale, adesea hiperbolice) Rîd pe înfundate cu lacrimi, aruncînd căutături de milă spre dreapta. BASSARABESCU, S. N. 21. Vîrgolici rîse din toată inima. HOGAȘ, DR. II 133. A rîs cu mare poftă. CARAGIALE, O. III 72. Le-am lăsat și eu pe fete să rîdă, pînă li s-a duce gura la urechi. CREANGĂ, O. A. 66. Te fac să rîzi de te ții de pîntece. ȘEZ. I 39. ◊ Expr. A rîde (rar a-și rîde) în barbă sau pe sub mustață = a rîde reținut, pe ascuns. Porni să-și rîdă în barbă, bucurîndu-se. MIHALE, O. 287. Vodă rîdea în barbă și strecura în juru-i privirea-i ascuțită. SADOVEANU, O. VII 74. A rîde mînzește v. mînzește. (Rar) A rîde galben = a rîde fals, silit, prefăcîndu-se că se bucură. Rîdem toți, rîde galben și locotenentul. CAMIL PETRESCU, U. N. 384. A rîde (cuiva) în nas (în față sau în obraz) = a-și bate joc de cineva care e prezent, a sfida pe cineva cu nepăsare. Ctitorul vorbea mereu, iar ceilalți trei îmi rîdeau în obraz. DELAVRANCEA, H. T. 6. Ea își bate joc de dînsul și-i rîde în față. SBIERA, P. 152. ♦ (Rar, despre păsări) A scoate sunete care sugerează veselie. Rîde ciudat hulubul sălbatic. SADOVEANU, O. VIII 240. 2. A se distra, a se amuza, a face haz. Păcat că n-am fost mai multe, să rîdem. C. PETRESCU, C. V. 258. Ce-aș mai rîde să te văz întorcîndu-te cu nasul în jos. ISPIRESCU, L. 15. ♦ A fi mulțumit, vesel, fericit; a se bucura. Copiii vor rîde în fiece casă, Pîini albe vor crește pe fiece masă. TULBURE, V. R. 36. Cine rîde la urmă rîde mai bine (= nu trebuie să te bucuri prea devreme, căci lucrurile pot lua altă întorsătură). ◊ Fig. Soarele rîdea afară. BART, E. 380. În glastre rîde floare lîngă floare. IOSIF, P. 18. În Vrancea la izvoarele Milcovului curge apa limpede; rîd codrii în apusul soarelui. D. ZAMFIRESCU, R. 246. Lunca rîde și-nverzește, Doru-n suflet se trezește. ALECSANDRI, P. I 235. ♦ (Cu determinări în dativ sau introduse prin prep. «la») A arăta cuiva simpatie surîzîndu-i. Erai de paisprezece ani cînd mi-ai rîs întîi. DELAVRANCEA, A. 18. ◊ Fig. Cerul era limpede și luceferii sclipitori rîdeau la stele. CREANGĂ, P. 56. ♦ (Despre soartă, noroc) A-i fi cuiva favorabil. Alungă mîhnirea din inima ta, căci norocul îți rîde din toate părțile. CREANGĂ, O. A. 223. 3. A-și bate joc de cineva sau de ceva; a face haz pe socoteala cuiva, a lua în rîs. Va rîde-ntregul neam arab de bietul Ben-Ardun. COȘBUC, P. I 111. Pînă acum toți rîdeau de Prepeleac, dar acum a ajuns să rîdă el și de dracu. CREANGĂ, P. 51. Cît ești de mare și puternic, eu rîd de mînia ta. ALECSANDRI, T. II 18. ◊ Fig. Rău e cînd rîde culmea de mușunoi. ALECSANDRI, T. II 150. ◊ Refl. (Cu pronumele în dativ) Nici visezi că înainte-ți stă un stîlp de cafenele Ce își rîde de-aste vorbe, îngînîndu-le pe ele. EMINESCU, O. I 150. Băieții, ca să-și rîdă de el, îi zic... ȘEZ. IX 135. ◊ Tranz. Îl rîd toți de față. SEVASTOS, N. 98. Au început frații a-l rîde. SBIERA, P. 3. Măsură-ți vorbele, băiete! Auzi, soră nicovală, cum ne rîde acușorul? CREANGĂ, O. A. 288. ◊ Expr. Rîd (sau ar rîde) și cîinii (curcile sau ciorile) de cineva sau (tranz.) mă rîd (sau m-ar, te-ar etc. rîde) și cîinii etc., se spune despre cineva care a ajuns de rîsul tuturor. Asta ți-i supărarea?... Fugi d-aici, Ioane, că rîd și curcile de tine. REBREANU, I. 109. Am să vă muștruluiesc de-au să rîdă și cîinii de voi. CREANGĂ, P. 304. ♦ Refl. (Popular, cu pronumele în dativ) A silui o femeie, a-și bate joc de ea. Mi-a chemat fata la curte și și-a rîs de ea Gogu Cristofor. STANCU, D. 134. ♦ Refl. (Adesea cu pronumele în dativ) A nu ține seamă de ceva; a nesocoti. Îmi rîd de ritm Și de-orice reguli îmi rîd. MACEDONSKI, O. I 13. Ți-ai rîs de toate, crezînd că asta e-o putere; ș-ai trecut nepăsătoare printre durerile celor din jurul tău. VLAHUȚĂ, O. A. 505. – Prez. ind. și: (regional) rîz (DELAVRANCEA, O. II 292, CARAGIALE, O. I 63, ALEXANDRESCU, M. 6).

RÎS¹, rîși, s. m. Animal sălbatic, cu blana roșiatică, asemănător cu pisica sălbatică; trăiește în regiunile muntoase (Felix linx sau Linx vulgaris); linx. Erau mai cu seamă niște piei de rîși... și stăpînul meu le prețăluia una cîte una. SADOVEANU, F. J. 210. ♦ Blana prelucrată a animalului descris mai sus. Că rîșii și jderii Nu poartă numai domnii. SEVASTOS, N. 136.

RÎS², (rar) rîsuri, s. n. 1. Acțiunea de a rîde și rezultatul ei; manifestare a veseliei exprimată printr-o mișcare caracteristică a gurii, însoțită de un sunet specific, nearticulat. Pățania doamnei Lungeanu cu Veta dumneaei a stîrnit un rîs general. BRĂTESCU-VOINEȘTI, Î. 88. Califul nu și-a mai putut stăpîni rîsul și a rîs cu mare poftă. CARAGIALE, P. 140. ◊ (Urmat de determinări care arată felul, caracteristica) Flăcăul părea tot cel de odinioară, cu glumele-i felurite, cu rîsu-i puternic. SADOVEANU, O. VII 307. Izbucniră într-un rîs gălăgios. REBREANU, R. I 131. Prin rîsuri cu hohote ele răscumpără lungile ore de tăcere. ODOBESCU, S. III 19. ◊ (În construcții hiperbolice) Dănilă... se strica de rîs. CREANGĂ, P. 53. Băieții leșinau de rîs. id. ib. 306. ◊ Fig. De la pajiștile cu rîsuri în mii de fețe ale florilor... trebuia Jderul cel mititel să-și ia rămas bun. SADOVEANU, F. J. 86. 2. (Mai ales în expr., construit cu verbele «a fi», «a se face», «a ajunge», «a rămîne») De rîs (sau de rîsul lumii) = de ocară, de batjocură; ridicol. Am auzit c-o să rămînem de rîsul lumii. DUMITRIU, N. 24. Amîndoi se legară cu ață la deget și-și făcură nod la batistă, ferindu-se să spuie aceasta unul celuilalt, de teamă să nu se facă de rîs. BASSARABESCU, V. 42. Nu, nu vreau s-ajung de rîsul lumii. DELAVRANCEA, O. II 346. Nimic nu-i mai de rîs ca plînsul În ochii unui luptător. COȘBUC, P. I 194. Mă tem că m-oi face de rîs. CREANGĂ, P. 195. A face (pe cineva) de rîs (sau de tot rîsul) = a face ca cineva să ajungă de rîsul lumii (v. compromite) sau a atrage (printr-o purtare nedemnă) batjocura asupra persoanelor care răspund de tine. Spune cîte-o vorbă de ne face de tot rîsul și ocara. SADOVEANU, O. VIII 223. Se vorbiră... să facă pe fratele lor cel mic de rîs și de ocară. ISPIRESCU, L. 37. A lua (pe cineva) în rîs = a-și bate joc (de cineva). Îl durea la inimă cînd îl luau în rîs. ISPIRESCU, L. 37. A-și face rîs de cineva (sau de ceva) = a-și bate joc de cineva sau de ceva. Își face rîs de țara noastră cea blagoslovită. SADOVEANU, O. VII 135. Vrei să-și facă dracul rîs de mine. CREANGĂ, P. 154. Auzi, să-și facă el rîs de lucrul meu! ALECSANDRI, T. 274. ♦ Sunet în cascade, scos de unele păsări. Eu ascultam în pădure rîsul hulubului sălbatic. SADOVEANU, O. VIII 15.

A RÂDE râd intranz. 1) A-și exprima buna dispoziție prin râs. ~ cu poftă. ◊ ~ în barbă (sau pe sub mustață) a râde abia observat. ~ în pumni a râde pe ascuns. ~ cu hohote (sau cu lacrimi) a râde foarte tare. A-i ~ cuiva inima a simți o mare bucurie. A-i ~ cuiva norocul (sau soarta) a i se deschide cuiva o perspectivă luminoasă, promițătoare. 2) A-și bate joc (de cineva sau de ceva). ◊ ~ cuiva în nas (sau în față, în obraz) a sfida fățiș pe cineva. Râde hârb de oală spartă (sau râde ruptul de cârpit) se spune despre cineva, care critică pe altul pentru un cusur, pe care îl are el însuși. Râd și câinii (sau ciorile, curcile etc.) de cineva se spune despre cineva care a ajuns de râsul tuturor. ~ de cineva (sau de ceva) a lua în râs pe cineva (sau ceva). /<lat. ridere

râde v. 1. a-și arăta bucuria prin contracțiunea mușchilor feței: numai omul râde, dobitoacele nu râd; 2. fig. a avea un aspect grațios: totul râde în natură; 3. a glumi: vrei să râzi? 4. a-și bate joc: o, soartă schimbătoare, ce râzi de omenire! AL. [Lat. RIDERE].

rîde v. V. râde.

rid, V. rîd.

ris, V. rîs 2.

rîd (est) și rîz (vest), rîs, a rîde v. intr. (din maĭ vechĭu rid, d. lat. ridére, pop. rídere, it. ridere, pg. rir: pv. fr. rire, sp. reir). Îmĭ arăt bucuria rîdicînd mușchiĭ fețeĭ și de multe orĭ scoțînd și hohote. Fig. Am un aspect vesel: cîmpiile rîdeaŭ după ploaĭe. Glumesc, șuguĭesc: vreĭ să rîzĭ? Îmĭ bat joc, ĭaŭ în rîs: jucam hora rîzînd de al boambeĭ șuĭer (Al. Peneș). V. tr. A rîde pe cineva, a-l lua în rîs. A rîde pe supt mustață orĭ în barbă, a rîde în ascuns cu mulțămire, a-țĭ ascunde mulțămirea față de ceĭ prezențĭ. A-țĭ rîde buza, a fi foarte mulțămit. A leșina saŭ a muri de rîs, a rîde foarte tare. – Și a-țĭ rîde de cineva (Olt.), a-țĭ bate joc de cineva. Fam. Iron. A te ride, a te hlizi, a te strîmba, a rîde cînd nu trebuĭe: ce te rîzĭ, măĭ prostule? V. rînjesc.

1) rîs m. (vsl. rus. rysĭ, ngr. risos, germ. luchs, d. lat. vgr. lýnx). Linx.

2) rîs n., pl. urĭ (lat. rîsus, it. sp. pg. riso, pv. fr. ris). Acțiunea de a rîde: l-am cunoscut după rîs, se auzeaŭ niște rîsete, – pl. urĭ. Batjocură, deriziune: nu tolerez eŭ rîsu lor, rîsurile lor. Lucru prost făcut: asta nu e treabă, ci rîs. A lua în rîs, a-țĭ bate joc, a rîde de. A face de rîs, 1. a batjocuri, 2) a compromite. A ajunge de rîs, a deveni ridicul și compromis. A leșina, a muri, (în Mold. nord a te strica) de rîs, a nu maĭ putea de rîs. Rîs și batjocură, mare batjocură, mare decadență. – Vechĭ ris. V. rîset, rizílic.

rîz verb. Vest. Rîd.

râs² (animal) s. m., pl. râși

râs¹ (acțiune) s. n., pl. râsuri

râs¹ (animal) s. m., pl. râși

râs² (acțiune) s. n., pl. râsuri

râs (acțiune) s. n., pl. râsuri

râs (mamifer, pasăre) s. m., pl. râși

râs, râși (animalul) și râsete (izbucniri de râs, de obiceiu ale mai multor persoane).

râde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. râd, 2 sg. râzi, 3 sg. râde, perf. s. 1 sg. râsei, 1 pl. râserăm, m.m.c.p. 1 pl. râseserăm; conj. prez. 1 sg. să râd, 3 să râdă; imper. 2 sg. afirm. râzi; ger. râzând; part. râs (a râde de)

+râsu'-plânsu' (de ~) (fam.) loc. adj., loc. adv. (situație ~, S-a purtat ~.)

+strica de râs (a se ~) (a se prăpădi de râs) (fam.) loc. vb. refl. v. strica; imper. 2 sg. afirm. strică-te de râs; ger. stricându-mă de râs

râde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. râd, 1 pl. râdem, perf. s. 1 sg. râsei, 1 pl. râserăm; conj. prez. 3 să râdă; ger. râzând; part. râs

râsul-pădurii s. m.^[1]

râde vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. râd, 1 pl. râdem, perf. s. 1 sg. râsei, 1 pl. râserăm; conj. prez. 3 sg. și pl. râdă; part. râs

râsul-pădurii (pasăre) s. m.

râd, râdă 3 conj.

RÂS s. (ZOOL.; Lynx lynx) linx.

RÂS s. 1. râset. (Era mare ~ și veselie.) 2. v. batjocură.

Râs ≠ plâns

RÂDE vb. 1. a se amuza, a se desfăta, a se dispune, a se distra, a se înveseli, a petrece, a se veseli, (înv.) a se distrage, a se eglendisi, a libovi. (Beau și ~.) 2. (prin Ban.) a(-și) târtăi, (înv.) a(-și) mădări, a(-și) rânji. (De ce ~ de el?)

RÎDE vb. 1. a se amuza, a se desfăta, a se dispune, a se distra, a se înveseli, a petrece, a se veseli, (înv.) a se distrage, a se eglendisi, a libovi. (Beau și ~.) 2. (prin Ban.) a(-și) tîrtăi, (înv.) a(-și) mădări, a(-și) rînji. (De ce ~ de el?)

RÎS s. 1. rîset. (Era mare ~ și veselie.) 2. batjocură, derîdere, zeflemea, bătaie de joc, (livr.) deriziune, (înv.) batjoc, batjocoritură, (fam.) bășcălie. (Îl ia în ~.)

RÎS s. (ZOOL.; Lynx lynx) linx.

A râde ≠ a plânge

rîde (rîd, rîs), vb. – 1. A-și manifesta veselia prin mișcarea feței și a gurii. – 2. A se distra, a face haz. – 3. (Cu prep. de) A-și bate joc, a lua în rîs. – 4. (Cu de și pron. își) A viola, a silui o femeie. – Mr. arîd(ere), arîșu, arîs, megl. rǫd, rǫș, rǫs, istr. ărdu, ărs. Lat. rῑdĕre (Densusianu, Hlr., 147; Pușcariu 1459; REW 7302), cf. it. ridere, prov., fr. rire, sp. reir, port. rir. – Cf. rîs. Der. rîzător, adj. (vesel, rîzăreț), formație literară după fr. riant; surîde, vb., după fr. sourire; derîdere, s. f., traducere a fr. dérision, dubletul lui deriziune, s. f. (zeflemea), der. derizoriu, adj., din fr. dérisoire; surîzător, adj., după fr. souriant.

rîs (rîși), s. n. – Linx (Felix lynx). Sl. rysĭ (Miklosich, Slaw. Elem., 43; Cihac, II, 314; Conev 56), cf. sb., cr., slov. ris, ceh. rys, pol. ryš.

rîs (rîsete), s. n. – 1. Acțiunea de a rîde. – 2. Bătaie de joc, zeflemea. – Mr. arîs. Lat. rῑsus (Pușcariu 1462; REW 7336), cf. it. riso, prov., fr., cat. ris, sp., port. riso. Pl. este un hibrid morfologic, luat de la rîset, s. n., cf. Pușcariu, Lr., 22. – Cf. rîde. – Der. surîs, s. n., după fr. sourire.

RÎS. Subst. Rîs, rîset, surîs, zîmbet, zîmbire, zîmbitură (înv.); chicot, chicoteală, chicotit; hohot, hohotire, hohotit; rînjet, rînjire, rînjeală, rînjitură; haz, veselie, înveselire, veselire (pop.), distracție, amuzament, voie bună; rîs homeric; ilaritate. Caricatură. Glumă, banc (fam.), snoavă, șotie, polojenie (reg.). Bufonerie, bufonadă (rar). Farsă, comedie. Comedian, comediant (înv.), saltimbanc, clovn, bufon. Adj. Surîzător, zîmbitor, surîzînd, zîmbăreț (fam.), rîzător, rîzăreț (rar), rînjit, rînjitor, hohotitor, hlizit (reg.). De rîs, hazliu, comic, vesel, înveselitor, veselitor (pop.), distractiv, amuzant; ilariant, ilar (rar). Glumeț, ghiduș, poznaș, tivilichiu (pop.), duhliu (rar). Rizibil (rar), ridicol, grotesc, burlesc. Vb. A rîde, a surîde, a zîmbi, a chicoti, a izbucni în rîs, a pufni în rîs, a-l pufni (pe cineva) rîsul, a-l umfla (pe cineva) rîsul, a se umfla de rîs, a se omorî de rîs, a izbucni în hohote, a hohoti, a rîde cu lacrimi, a leșina (a se prăpădi, a se strîmba, a se tăvăli, a se topi, a se strica) de rîs, a rîde sănătos, a rîde cu poftă, a rîde din toată inima; a rîde din gușă, a rîde prostește, a se hlizi (reg.), a rîde la comandă, a rîde mînzește, a zîmbi mînzește, a rînji, a se jimba (reg.); a rîde rîsul olarului, a rîde în pumni, a(-și) rîde în barbă, a rîde pe sub mustață. A se amuza, a se veseli, a face haz, a se distra. Adv. În hohote, cu hohote, cu rînjet; cu zîmbet pe buze. V. amuzament, batjocură, bucurie, glumă, ironie.

RÂS² (< sl.) s. m. Mamifer carnivor din familia felidelor, lung de c. 1 m, cu blană galben-roșcată cu pete cafenii, coadă scurtă și având câte un smoc de păr în vârful urechilor (Lynx lynx). Trăiește în pădurile Eurasiei; în România este ocrotit prin lege. Sin. linx. Specii înrudite sunt râsul canadian (L. canadensis), răspândit în Canada, Alaska de N și N S.U.A. și râsul roșu (R. rufus), numit și bobcat, în S Canadei, S.U.A. și Mexic. În regiuni aride din Africa și Asia se întâlnește râsul de deșert (L. caracal), cu păr mai scurt și blană gălbuie fără pete.

RÂS¹ (lat. risus) s. n. Acțiunea de a râde; mișcare caracteristică a gurii și sunetele care o însoțesc, specifice unei stări de veselie.

CASTIGAT RIDENDO MORES (lat.) moravurile se îndreaptă prin râs – Deviza comediei dată de poetul francez J. de Santeul. Reliefează forța educativă a râsului.

LA PLUS PERDUE DE TOUTES LES JOURNÉES EST CELLE OU L’ON N’A PAS RI (fr.) ziua cea mai (deplin) pierdută din toate este cea în care n-ai râs – Chamfort, „Maximes, caractères et anecdotes”, II.

RIDENTEM DICERE VERUM (lat.) să spui adevărul râzând – Horațiu, „Satirae”, I, 1, 24.

Battez-moi plutôt, et me laissez rire (fr. „Mai bine bate-mă, dar lasă-mă să rîd”) – Replică din Burghezul gentilom de Molière (act. III, sc. 2). O spune servitoarea Nicolle stăpînului ei, domnul Jourdain, care nu-i dădea voie să rîdă. Cuvintele acestea au rămas ca un elogiu adus umorului atît de necesar oamenilor, încît în viață – ca și în piesa lui Molière – nu renunță la rîs, chiar cu riscul unei mustrări. LIT.

Castigat ridendo mores (lat. „Rîzînd îndreptăm moravurile”). Această maximă este creația poetului francez J. Santeul care a trăit în secolul al XVII-lea, dar a scris în limba latină. Cînd renumitul actor italian Domenico i-a comandat o inscripție pentru pînza teatrului său, Santeul i-a compus epigratul: Castigat ridendo mores. Și aceste trei cuvinte, care au devenit deviza comediei, și-au ciștigat o popularitate rapidă și universală. Ele arată că obiceiurile proaste pot fi combătute bine prin ironie, satiră, umor. Valoarea și adevărul acestei expresii sînt confirmate de Karl Marx, cînd spune că omenirea se desparte de trecut, rîzînd. Poetul Marcel Breslașu conchide, într-un articol din „Scînteia” (nr. 6632): „De-abia în vremea noastră putem înscrie – nu ca un iluzoriu deziderat, ei cu simțămîntul deplin al realității pe frontonul umorului și al satirei, vestitele cuvinte: «Castigat ridendo mores» – Rîzînd îndreptăm moravurile”. TEAT.

J’ai ri, me voilà desarmé! (fr. „Am rîs, iată-mă dezarmat!”) – replică din comedia lui Piron, La métromanie (Mania de a face versuri, act. III, sc. 7). Cuvintele subliniază efectele binefăcătoare ale rîsului. Dacă cineva a rîs înseamnă că a capitulat de pe poziții rigide. Se aplică deci atunci cînd un hohot de rîs rezolvă o situație, sau echivalează cu un răspuns îmbucurător, cu o aprobare, cu o concesie. LIT.

La plus perdue de toutes les journées est celle où l’on n’a pas ri (fr. „Ziua cea mai irosită este aceea în care n-am rîs”) – susține Chamfort în Maxime și cugetări despre filozofie și morală. În această privință el se află în bună tovărășie cu Molière (vezi: Battez-moi plutôt, et me laissez rire), cu Piron (vezi: J’ai ri, me voilà désarmé !), cu Șalom Alehem (Rîsul e sănătos; doctorii îl recomandă) și cu atîția alții care consideră rîsul un tonic sufletesc cu valoare terapeutică ridicată. LIT.

Ridendo dicere verum (lat. „A spune, rîzînd, adevărul”) – Expresia aparține lui Horațiu, avînd în original forma: Ridentem dicere verum guid vetat? Ce mă împiedică să spun adevărul rîzînd? (Satire I, 1, v. 24-25). În această satiră poetul biciuiește patima de bani. Adresîndu-se lui Mecena, el arată că nimeni nu-i mulțumit de soarta sa. Negustorii îi invidiază pe marinari, țăranii pe orășeni – și dimpotrivă. Dar dacă toți ar ajunge ceea ce doresc, ar găsi și atunci motive de nemulțumire. Și Horațiu continuă: „Nu vreau ca un lucru atît de seamă să ți-l arăt șuguind, cum face glumețul adesea. Totuși nimic nu mă oprește să spun adevărul rîzînd. Ca dascălii ce ades cu duhul blîndeții dau dulciuri la copii, ca să-i facă să învețe altabetul!” Versurile lui Horațiu – restrînse în trei cuvinte care rezumă întreaga idee – consideră că cele mai serioase adevăruri pot fi exprimate, nu cu fruntea încruntată, ci senin, cu surîsul pe buze. LIT.

Rira bien qui rira le dernier (fr. „Va rîde bine cel ce va rîde ultimul”) Florian, Fabule (cartea IV, fab. 19) Les deuz paysans et le nuage (Cei doi țărani și norul) – A ajuns proverb și în alte limbi. Germanii spun: Wer zuletzt lacht, lacht am besten. La fel cum spunem și noi: Cine rîde la urmă, rîde mai bine. LIT.

Risum teneatis? (lat. „Vă puteți ține rîsul?”) – crîmpei de vers al lui Horațiu din Arta poetică (v. 5). El compară o poezie proastă cu un chip grotesc și după ce descrie acest chip, încheie cu versul: Spectatum admissi, risum teneatis, amici? (În fața unui asemenea spectacol, vă puteți ține să nu rîdeți, prieteni?). Acest risum teneatis care, ca atîtea alte formule latinești, rezumă în două vorbe o întreagă frază, a devenit o expresie, inserată de obicei între două liniuțe ori în paranteză, după ce ai relatat ceva ridicol sau grotesc. LIT.

Rîs homeric – Dacă ne-am lua după „rîs mefistofelic”, s-ar putea crede că rîsul cu hohote puternice, zguduitor și nesfîrșit de lung, denumit rîs homeric ar fi rîsul caracteristic lui Homer. Dar expresia vine de la finalul primului cînt din Iliada, unde Homer descrie petrecerile și rîsul zeilor care făceau să răsune văile și munții: „Zeii în hohote lungi la rîs se porniră cu toții… Astfel ei veseli din zorii zilei și pînă spre seară Benchetuiau…” (versurile 599 ș.u., în trad. G. Murnu). În textul grec: φωλιάζοντας σίκαλη – rîs de nestins (v. 599). Acesta e „rîsul homeric”! Expresia a apărut pentru prima oară în Memoriile baroanei Henriette-Luise d’Oberkirch, de unde a trecut în alte limbi. „Și ce hohot de rîs homeric nu se ridica în cancelaria profesorilor cînd Grigoriu intra foarte grav, cu spatele plin de ”zero„ – spune C. Hogaș în articolul său ”Gh. Panu„; iar Gh. Panu însuși, în Amintiri de la Junimea (vol. I, pag. 248), povestește: ”…un rîs omeric ne-a apucat pe toți, de vreme ce d. Pogor, măcar că era primar, nu știa că listele electorale le face el…"

Rîzînd printre lacrimi – Expresia aparține lui Homer și se găsește în Iliada (cîntul VI, versul 484). Hector, viteazul conducător al troienilor, înainte de a pleca din nou la luptă, își ia rămas bun de la soția sa Andromaca. El îi adresează cuvinte de îmbărbătare, în timp ce îi întinde pruncul în brațe. „Ea îl primi bucuroasă la sînul ei plin de mireasmă Dulce cu lacrimi zîmbind…” (Trad. G. Murnu). Cuvintele Rîzînd printre lacrimi se folosesc de obicei tot la o despărțire emoționantă, sau în altă împrejurare cînd vorbele de încurajare încearcă să ascundă amărăciunea din suflet, cînd zîmbetul de pe buze se amestecă cu lacrima din gene. George Călinescu ne dă un exemplu de aplicație literară: „Cehov, Molière sau Mozart «rîd printre lacrimi»”. LIT.

a râde ca muta la înghețată expr. (d. femei) a practica felația.

a râde cu jumătate de gură / galben expr. a râde silit / forțat, a râde fără poftă; a se preface că râde.

a râde pe sub mustață expr. a râde pe ascuns sau reținut.

a râde strâmb v. a râde cu jumătate de gură.

a se face de pomină / de rahat / de râs expr. (vulg.) a se compromite.

a se prăpădi de râs expr. a râde foarte tare.

a se strica de râs expr. a râde foarte tare / cu hohote.

a-i râde (cuiva) mustața expr. a se bucura.

a-i râde (cuiva) în față / în nas / în obraz expr. a-și bate joc (în mod) fățiș (de cineva); a sfida (pe cineva).

a-l râde și câinii / și ciorile expr. a fi obiectul batjocurii membrilor unei comunități.

a-și râde în pumni expr. a manifesta o deosebită satisfacție față de necazurile cuiva.

de râsul cucului / curcilor / găinilor / lumii expr. penibil, ridicol.