rândea² sf vz randea corectat(ă)

rândea¹ sf vz rindea

rândeà f. unealta dulgherului și a tâmplarului spre a netezi lemnul: a da la rândea. [Turc. RENDÈ].

RINDEA, rindele, s. f. Unealtă compusă din unul sau mai multe cuțite fixate cu ajutorul unor pene într-un corp de lemn, cu care se execută, manual sau mecanizat, netezirea și fasonarea pieselor de lemn prin așchiere. ◊ Loc. vb. A da la rindea = a prelucra cu rindeaua; a gelui, a rindelui. ♦ Unealtă folosită la netezirea unor piese făcute dintr-un metal sau dintr-un aliaj moale. [Var.: (reg.) rândea s. f.] – Din tc. rende.

arândea sf vz rândea

irindea² sf vz rindea

randea sf [At: SĂGHINESCU, V. 66 / V: rân~, răn~ / Pl: ? / E: ns cf ger Rand „margine”] (Reg; îe) A-si lua ~ua A pleca în grabă.

răndea sf vz randea

rândi vt [At: GL. OLT. / Pzi: ~desc / E: rând] (Reg) A hotărî locul cuvenit cuiva (sau ocupat de cineva) în cadrul unei activități.

rendea sf vz rindea

rindă sf vz rindea

rindea sf [At: POLIZU / V: rân~, ren~, (înv) ran~, run~, arân~, ir~, (reg) rindă (Pl: rinde) / Pl: ~de / E: tc rende] 1 Unealtă compusă dintr-unul sau mai multe cuțite fixate cu ajutorul unor pene într-un corp de lemn, cu care se execută, manual sau mecanizat, netezirea și fasonarea pieselor de lemn prin așchiere Si: fățuitor. 2 (Îlv) A da (sau a trage ceva) la ~ A rindelui. 3 (Îe) A da (pe cineva) la ~ A bate pe cineva. 4 (Îe; d. oameni) A nu fi dat la ~ A fi grosolan. 5 Unealtă folosită la netezirea unor piese făcute dintr-un metal sau dintr-un aliaj moale. 6 (Reg; prc) Cuțitul rindelei. 7-8 (Reg) Dans popular nedefinit mai îndeaproape (și melodia pe care se execută).

rundea sf vz rindea

RINDEA, rindele, s. f. Unealtă compusă dintr-unul sau mai multe cuțite fixate cu ajutorul unor pene într-un corp de lemn, cu care se execută, manual sau mecanizat, netezirea și fasonarea pieselor de lemn prin așchiere. ◊ Loc. vb. A da la rindea = a prelucra cu rindeaua; a gelui, a rindelui. ♦ Unealtă folosită la netezirea unor piese făcute dintr-un metal sau dintr-un aliaj moale. [Var.: (reg.) rândea s. f.] – Din tc. rende.

RINDEA, rindele, s. f. (Și în forma rîndea) Unealtă compusă dintr-unul sau mai multe cuțite fixate cu pene într-un corp de lemn sau de metal, folosită de tîmplari la prelucrarea lemnului (netezirea fețelor pieselor, fasonarea după diferite profile etc.). E dulgher și vine de la lucru cu ferăstrăul pe umăr, cu o rîndea și o teslă în mînă. PAS, Z. I 17. Din teslă frumos lucrată, Cu rindeaua îndreptată. TEODORESCU, P. P. 529. ◊ Expr. A da la rindea = a prelucra cu rindeaua; a rindelui, a gelui. ♦ Unealtă folosită la netezirea unor piese făcute dintr-un metal sau dintr-un aliaj moale. – Variantă: rîndea s. f.

RÎNDEA s. f. v. rindea.

RINDEA ~ele f. 1) Unealtă de tâmplărie formată dintr-un corp (de lemn sau de metal) în care este fixat un cuțit (sau mai multe), folosită la prelucrarea prin așchiere a lemnului. ◊ A da la ~ a rindelui; a gelui. 2) Unealtă de lăcătușărie, folosită pentru netezirea pieselor confecționate dintr-un metal sau aliaj moale. [Art. rindeaua] / < turc. rende

randeá f., pl. ele (cp. cu rindea). Răzuitoare de gutuĭ, de mere ș. a.

rindeá (sud) și rîndeá (Mold. sud) f., pl. ele (turc. pers. rende, rindea, randea, d. pers. rend, a răzui. V. randea). O unealtă de netezit scîndurile și alte forme ale lemnuluĭ împingînd-o cu amîndoŭă mînile și făcînd să se desprindă surcele. A da la rindea, a trage la rindea, a netezi cu rindeaŭa, a rîndui. – În nord gealăŭ. V. cĭoplitor, fățuĭesc, pingea.

rîndeá, V. rindea.

rîndésc, V. rînduĭesc.

1) rînduĭésc v. tr. (d. rînd). Orînduĭesc, dispun, fixez, hotărăsc: așa a rînduit Dumnezeŭ. Diretic, pun în ordine, pun la locu lor: a rîndui lucrurile. Numesc într’o funcțiune: l-a rînduit ispravnic (Vechĭ). – În Serbia rîndesc.

rândea, -dele.

rindea s. f., art. rindeaua, g.-d. art. rindelei; pl. rindele

rindea s. f., art. rindeaua, g.-d. art. rindelei; pl. rindele, art. rindelele

rindea s. f., art. rindeaua, g.-d. art. rindelei; pl. rindele

rindea

RINDEA s. (TEHN.) (pop.) fățuitor, (înv. și reg.) teșcherea, (reg.) strujniță. (A da o scândură la ~.)

RINDEA s. (TEHN.) (pop.) fățuitor, (înv. și reg.) teșcherea, (reg.) strujniță. (A da o scîndură la ~.)

rindea (rindele), s. f. – Fățuitor, gealău. – Var. Mold. rîndea. Mr. rendă. Tc. (per.) rende (Șeineanu, II, 301; Lokotsch 1699); cf. alb. rende, bg. rendé, sb. erende. – Der. rindui (var. rîndui), vb. (a fățui cu rindeaua).

randea, randele, s.f. (reg.) răzătoare de gutui, de mere.

rândi, rândesc, vb. IV (reg.) a stabili rândul, ordinea într-o activitate.