RINDEA, rindele, s. f. (Și în forma rîndea) Unealtă compusă dintr-unul sau mai multe cuțite fixate cu pene într-un corp de lemn sau de metal, folosită de tîmplari la prelucrarea lemnului (netezirea fețelor pieselor, fasonarea după diferite profile etc.). E dulgher și vine de la lucru cu ferăstrăul pe umăr, cu o rîndea și o teslă în mînă. PAS, Z. I 17. Din teslă frumos lucrată, Cu rindeaua îndreptată. TEODORESCU, P. P. 529. ◊ Expr. A da la rindea = a prelucra cu rindeaua; a rindelui, a gelui. ♦ Unealtă folosită la netezirea unor piese făcute dintr-un metal sau dintr-un aliaj moale. – Variantă: rîndea s. f.