2 intrări

9 definiții

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

răncăi v vz râncăi

râncăi [At: LB / V: răn~, ~ngăi, ~coi, run~ / Pzi: 3 ~ește / E: răncău] (Reg) 1-2 vir (D. boi, tauri) A (se) boncălui. 3 vi (D. oameni) A plânge. 4 vr (De oameni; îf râncoi) A deveni neliniștit. corectat(ă)

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

RÂNCĂI vb. v. boncăi, boncălui, mugi, rage, zbiera.

rîncăi vb. v. BONCĂI. BONCĂLUI. MUGI. RAGE. ZBIERA.

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

rîncăi (-ăesc, -it), vb. – A mugi, a boncălui. – Var. rîncălui. Sl., cf. sb. rakati „a mugi”. Der. de la rîncău, rîncaci (Candrea) este improbabilă. Var. a fost tratată expresiv, cf. boncălui.

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

râncăi, pers. 3 sg. râncăiește, vb. IV (reg.) 1. a boncălui (taurul). 2. (despre oameni) a se agita.

Intrare: râncăire
râncăire infinitiv lung
infinitiv lung (IL107)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • râncăire
  • râncăirea
plural
  • râncăiri
  • râncăirile
genitiv-dativ singular
  • râncăiri
  • râncăirii
plural
  • râncăiri
  • râncăirilor
vocativ singular
plural
Intrare: râncăi
verb (V408)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • râncăi
  • râncăire
  • râncăit
  • râncăitu‑
  • râncăind
  • râncăindu‑
singular plural
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
a II-a (tu)
a III-a (el, ea)
  • râncăiește
(să)
  • râncăiască
  • râncăia
  • râncăi
  • râncăise
plural I (noi)
a II-a (voi)
a III-a (ei, ele)
  • râncăiesc
(să)
  • râncăiască
  • râncăiau
  • râncăi
  • râncăiseră
răncăi
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
rângăi
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
runcăi
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)