rucaviță, rucavițe s. f. (Înv.; mai ales la pl.) Fiecare dintre cele două bucăți de stofă, cusute cu fire, cu care se strâng mânecile stiharului purtat de diaconi, preoți și arhierei la slujbele bisericești; mânecuță, mânecar, naracliță. [Var.: rucaveță, rugaviță, rocaviță s. f.] – Din sl. rukavița.