rucaviță sf [At: (a. 1681) HEM 495 / V: ~veță, ruga~, ~acv~, roc~ (Pl: rocavițe) / Pl: ~țe / E: slv рȢкавица] (Înv; mpl) Fiecare dintre cele două bucăți de stofa cu care se strâng mânecile stiharului, purtate de preot în timpul slujbei bisericești Si: mânecar, mânecuță, naracliță.