RUȘINÁT, -Ă, rușinați, -te, adj. Cuprins de sfială, copleșit de rușine, jenat. – V. rușina.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

RUȘINÁT, -Ă, rușináți, -te, adj. ~; batjocorit, făcut de ocară.
Sursa: DLRLC (1955-1957) | Adăugată de tavi | Semnalează o greșeală | Permalink

RUȘINÁT adj. jenat. (Un om ~.)
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

RUȘINÁT adj. v. ademenit, amăgit, arogant, corupt, decăzut, degradat, depravat, desfrânat, destrăbălat, dezmățat, imoral, impertinent, insolent, ireverențios, îndrăzneț, înjosit, înșelat, momit, necuviincios, neobrăzat, nerespectuos, nerușinat, obraznic, pervertit, sedus, semeț, sfidător, sfruntat, stricat, trufaș, țanțos, umilit, vicios.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

rușinát adj. m., pl. rușináți; f. sg. rușinátă, pl. rușináte
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

RUȘINÁ, rușinez, vb. I. 1. Refl. A-i fi cuiva rușine, a se jena. ♦ A se simți stingherit, a se sfii. 2. Tranz. A face ca cineva să se simtă jenat, încurcat; a face de batjocură. ♦ (Înv. și pop.) A necinsti, a dezonora. – Din rușine.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

A RUȘINÁ~éz tranz. 1) A face să se rușineze. 2) înv. A face de rușine; a acoperi de rușine; a necinsti; a dezonora. /Din rușine
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

A SE RUȘINÁ mă ~éz intranz. A fi cuprins de rușine; a fi lipsit de îndrăzneală; a se jena; a se sfii; a se intimida; a se stingheri; a se stânjeni. /Din rușine
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

RUȘINÁ, rușinéz, vb. I. ~ 2. Tranz. fact. ~ ♦ (Învechit și arhaizant) A face ca cineva să se simtă jenat, încurcat; a face de batjocură. Se aduseră toți vracii... rămaseră însă rușinați, care n-avură ce-i face. – Na, c-a spart ghergheful! Ei, da m-ai rușinat urât, măi badeo.
Sursa: DLRLC (1955-1957) | Adăugată de tavi | Semnalează o greșeală | Permalink

RUȘINÁ vb. v. sfii.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

RUȘINÁ vb. v. batjocori, înjosi, necinsti, silui, umili, viola.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

RUȘINÁ, rușinéz, vb. I. ~ (din roșí + suf. expresiv -ina, ca și la clătí > clătiná, tâmpí > (în)tâmpiná, hâțâí > hâțâná sau împopoțá > împopoțoná, pare cea mai bună explicație; celelalte ipoteze obișnuiesc să se bazeze pe rușine, reducându-se la un lat. *rosīnus = roz, lat. *russiōnem ori *rossiōnem sau la *rușiciune (< roșí))
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de tavi | Semnalează o greșeală | Permalink

rușiná (rușinéz, rușinát), vb. – 1. A se sfii, a se simți încurcat. – 2. A se umple de rușine, a-i fi rușine. – 3. A umili, a înjosi. – Mr. arușnedz. De la roși „a face pe cineva să devină roșu” cu suf. expresiv -ina, ca clăti › clătina, tîmpi › (în)tîmpina, hîțîi › hîțîna, împopoța › împopoțona etc. Această explicație a fost dată de Spitzer, BL, XIV, 49, și pare cea mai bună. Celelalte ipoteze se bazează de obicei pe rușine, care trimit la un lat. *rosῑnus „trandafiriu” (Pușcariu 1488; REW 7382); la lat. *russiōnem (Pascu, I, 43; Pascu, Beiträge, 12), sau *rosiōnem (Candrea); sau la *rușiciune, de la roși (Tiktin). Der. rușine (mr. ar(u)șine, megl. rușoni, istr. rușire), s. f. (sfială, timiditate; jenă; ocară, batjocură; dezonoare, umilință); rușinat, adj. (jenat; umilit); nerușinat, adj. (fără rușine); nerușinare, s. f. (impudoare, necuviință); rușinător, adj. (rușinos); rușinos, adj. (sfios); nerușinos, adj. (înv., obraznic).
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

rușiná vb., ind. prez. 1 sg. rușinéz, 3 sg. și pl. rușineáză
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink