rostuire sf [At: CV 1949 nr. 9, 27 / Pl: ~ri / E: rostui] 1 Formare a rostului (12) la războiul de țesut Si: rostuit¹, (rar) rostuială. 2 Aranjare a cuiva (bine) în viață. 3 Umplere cu material și netezire a golurilor dintre crăpăturile unei zidării, dintre pavelele sau bordurile unei șosele.