ROSTUI, rostuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A pune în ordine; a aranja așa cum trebuie. Ar trebui totuși să-și rostuiască treburile. DAN, U. 5. N-am mai zăbovit pe aici o zi mai mult decît mi-a trebuit ca să-mi rostuiesc daraverile. M. I. CARAGIALE, C. 92; [Bolovanii] la rînd ciocanul îi așază, frumos mistria-i rostuiește. CARAGIALE, O. III 123. ◊ Fig. Rostuia curățenia, încît sticlea sărăcia ca apa din fîntînă. VORNIC, P. 201. ♦ A așeza pe cineva într-un loc, într-un post, într-o situație convenabilă. V. căpătui. Luna trecută putuse să ajungă la Iași, unde-și găsise prieteni, care au căutat să-l rostuiască. CAMIL PETRESCU, O. II 549. 2. A procura ceva prin mijloace improvizate; a face rost de ceva. Nici nu s-a gîndit ieri de loc că s-ar putea sau ar trebui să-și rostuiască un porc. REBREANU, R. II 162. 3. A umple cu un material de etanșare și a netezi rosturile dintre cărămizile sau blocurile de piatră ale unei zidării, dintre pavelele sau bordurile unei șosele etc. 4. A forma cu mîna rostul urzelii la războiul de țesut.