rópot n., pl. e (vsl. ruputu, ropotŭ, murmur; bg. rus. rópot, rudă cu tropot, hropot, răpcĭugă). Mold. Trans. Răpăĭală, zgomotu multor copite cînd izbesc pămîntu în fugă, al ploiĭ răpezĭ pe acoperemînt ș. a.: cît a ținut ropotu (Sov. 249). A da, a trage un ropot, a trage o fugă, a cădea răpede (ploaĭa). V. bură.