ROMÁNȚĂ (< fr., it., germ.) s. f. 1. Specie a poeziei lirice, de obicei de inspirație erotică. Cultivată la curțile aristocraților francezi de la mijlocul sec. 12 și apoi în Ev. med. în Spania, sub forma unor compoziții lirice-narative cu conținut eroic-legendar; este consacrată, începând cu secolul 15, ca specie a poeziei culte cu formă metrică fixă, fiind adesea transpusă pe muzică. 2. Compoziție muzicală vocală de formă strofică, cu acompaniament instrumental și cu conținut liric, sentimental; p. ext. piesă instrumentală cu un caracter asemănător.