Definiția cu ID-ul 930515:

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ROI3, roiesc, vb. IV. Intranz. (Despre albine) A ieși din stup zburînd în roiuri, spre a-și căuta un nou locaș și a da naștere unui stup nou; p. ext. (despre orice insecte și păsări mici) a se mișca în număr mare de colo pînă colo. În juru-i roiesc albinele ca o pleavă de aur, scînteietoare la bătaia piezișă a razelor. SADOVEANU, O. VII 205. La picioarele noastre roia o grămadă de furnici. SAHIA, N. 61. Văd fluturi albaștri, ușori, Roind și bînd miere din flori. EMINESCU, O. I 493. ♦ Tranz. (Despre albine) A întemeia, prin roire, un stup nou. A fi roit știubeiul ceala acuma vro trei! CONTEMPORANUL, VIII 99. ♦ (Despre oameni) A se răspîndi în grupuri, pornind din același loc; a umbla forfotind de colo pînă colo. O droaie de tineri... roiau în jurul ei. BART, E. 104. De pe atunci au trebuit să fie îmbelșugate și atrăgătoare locurile acestea, pentru ca să roiască și să s-așeze pe-aici popoare venite din depărtări așa de mari. VLAHUȚĂ, R. P. 44. Călăreții împlu cîmpul și roiesc după un semn Și în caii lor sălbateci bat cu scările de lemn. EMINESCU, O. I 148. ◊ (Despre lucruri în mișcare) Tractoarele... trăgeau plugurile cu semeție, roind de-a latul pămînturilor alăturate. MIHALE, O. 197. Zăpada măruntă roia licărind în jurul nostru. SADOVEANU, O. I 400. ◊ Fig. Ariile roiau limpezi... în mintea lui. EMINESCU, N. 69.