rocoșire sf [At: N. COSTIN, L. 96 / V: rec~ / Pl: ~ri / E: rocoși] (Înv) Răzvrătire.

rocoșíre și rocoșitúră f., pl. ĭ. Vechĭ. Revoltă (Let. I, 73).

răcoși v vz rocoși

rocoși vr [At: URECHE, L. 64 / V: răc~ / Pzi: ~șesc / E: pn rokoszyč się] (Înv) A se răzvrăti.

ROCOȘI, rocoșesc, vb. IV. Refl. (Învechit și arhaizant) A se răzvrăti, a se răscula. Constantin Serdarul Cantemir învăluise pe mazilii și răzeșii care se rocoșiseră împotriva domniei. SADOVEANU, Z. C. 203.

A SE ROCOȘI mă ~esc intranz. înv. A se ridica la luptă; a se revolta; a se răzvrăti; a se răscula. / < pol. rokoszyc sie

răcoșésc, V. rocoșesc.

rocoșésc (mă) v. refl. (pol. rokoszyć sie). Rar azĭ. Mă revolt (Let. 2, 43, și 3, 27). – Vechĭ și răc- și -șănesc.

rocoși (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă rocoșesc, 3 sg. se rocoșește, imperf. 1 mă rocoșeam; conj. prez. 1 sg. să mă rocoșesc, 3 să se rocoșească; imper. 2 sg. afirm. rocoșește-te; ger. rocoșindu-mă

!rocoși (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se rocoșește, imperf. 3 sg. se rocoșea; conj. prez. 3 să se rocoșească; ger. rocoșindu-se

rocoși vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rocoșesc, imperf. 3 sg. rocoșea; conj. prez. 3 sg. și pl. rocoșească; ger. rocoșind

rocoși (rocoșesc, rocoșit), vb. refl. – A se răzvrăti, a se răscula. – Var. răcoși. Pol. rokosz „ridicare, răscoală” (Cihac, II, 316), rokoszyć sę „a se răscula”, cf. rut. rakaš, rus. rokoš. – Der. rocoșan, s. m. (rebel); rocoșelnic, adj. (rebel); rocoșitură, s. f. (răscoală). Toate aceste cuvinte sînt înv., sec. XVII-XVIII.

ROCOȘIRE s. v. răscoală, răsculare, răzmeriță, răzvrătire, rebeliune, revoltă.

rocoșire s. v. RĂSCOALĂ. RĂSCULARE. RĂZMERIȚĂ. RĂZVRĂTIRE. REBELIUNE. REVOLTĂ.

ROCOȘI vb. v. răscula, răzvrăti, revolta, ridica.

rocoși vb. v. RĂSCULA. RĂZVRĂTI. REVOLTA. RIDICA.

ROCOȘIRE s. f. (Mold.) Răzvrătire, răscoală. După multă mustrare pentru rocoșirea lui asupra împărăției Râmului, l-au omorît. NCL I, 45; cf. NCL I, 33. Etimologie: rocoși. Vezi și rocoș, rocoșan, rocoșeală, rocoșelnic, rocoși, rocoșit, rocoșitor, rocoșitură. Cf. hăbrușag, rocoș, rocoșeală, rocoșit, rocoșitură, zurba (2), zurbalîc.

RĂCOȘI vb. v. rocoși.

ROCOȘI vb. (Mold.) A se răzvrăti, a se răscula. De multe ori i-au și biruit ... de multe ori i-au asudat, rocoșindu-să și nu fără moarte. URECHE. Aceale capete ce s-au fost rocoșit asupra lui, nevrînd să i să inchine, Duca-Vodă le-au dat război la Chișinău. PSEUDO-COSTIN, 12^v. Iară cu cît s-au lepădat omul de Dumnedzău, cu atîta și zidirile s-au rocoșit asupra omului. NCCD, 307; cf. M. COSTIN; N. COSTIN; NCL I 33, 45; CANTEMIR. HR.; PSEUDO-AMIRAS; PSEUDO-MUSTE. Variante: răcoși (CANTEMIR, HR.). Etimologie: pol. rokoszyc sie. Vezi și rocoș, rocoșan, rocoșeală, rocoșelnic, rocoșire, rocoșit, rocoșitor, rocoșitură.