RIGOARE, rigori, s. f. Asprime, severitate, strășnicie. Nemulțumiți de rigorile acestui magistrat scrupulos pînă la manie. C. PETRESCU, C. V. 10. Se mulțumi a aplica în toată rigoarea teribila lege penală contra neplatei dărilor. HASDEU, I. V. 46. ◊ Loc. adj. De rigoare = care este cerut de o împrejurare anumită; de etichetă. Vizită de rigoare. ▭ Organizatorii serbării i-au prezentat, cu discursurile de rigoare, o cunună de argint. SADOVEANU, E. 167. Vorbele mari, de rigoare în astfel de ocazii, gîlgîiau ca niște bășici goale. REBREANU, R. II 85. ◊ Loc. adv. La rigoare = în caz de extremă necesitate. ◊ Expr. A suferi rigorile legii = a fi pedepsit conform legii. ♦ (La pl.) Principii severe, rigurozitate. Dacă vrei să reușești în cariera dumitale de cercetător, urmează numai rigorile științei. BARANGA, I. 195.