RIȚUÍRE, rițuiri, s. f. Acțiunea de a rițui și rezultatul ei; crestare, rițuit. – V. rițui.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de IoanSoleriu | Semnalează o greșeală | Permalink

RIȚUÍRE s. v. rițuit.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

rițuíre s. f., g.-d. art. rițuírii; pl. rițuíri
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

RIȚUÍ, rițuiesc, vb. IV. Tranz. A cresta un carton sau o mucava spre a le putea îndoi ușor. – Din germ. ritzen.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de IoanSoleriu | Semnalează o greșeală | Permalink

A RIȚUÍ ~iésc tranz. (cartoane, mucavale) A prevedea cu rițuri; a cresta liniar (pentru a putea îndoi mai ușor). /<germ. ritzen
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

rițuí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rițuiésc, imperf. 3 sg. rițuiá; conj. prez. 3 sg. și pl. rițuiáscă
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink