REVERÉNȚĂ, reverențe, s. f. 1. Salut ceremonios care se execută prin înclinarea bustului și îndoirea genunchilor; închinăciune; plecăciune în semn de respect; temenea. 2. Respect, venerație, considerație, stimă. ◊ Pronume de reverență (sau de politețe) = pronume personal de persoana a 2-a și a 3-a, întrebuințat în semn de respect față de persoana căreia ne adresăm sau despre care vorbim. – Din fr. révérence, lat. reverentia.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de RACAI | Semnalează o greșeală | Permalink

REVERÉNȚĂ ~e f. 1) Plecăciune în semn de profund respect. 2) livr. Sentiment de înaltă prețuire față de o persoană; considerație; deferență; respect; stimă. ◊ Pronume de ~ pronume de politețe. /<fr. révérence, lat. reverentia
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

REVERÉNȚĂ s.f. 1. (Rar) Plecăciune, salut în semn de respect, de venerație; temenea. 2. Respect, venerație, stimă. ♦ Pronume de reverență = pronume de politețe. [Cf. lat. reverantia, fr. révérence].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

REVERÉNȚĂ s. f. 1. plecăciune, salut în semn de respect, de venerație. 2. respect, considerație, stimă. ◊ pronume de ~ = pronume de politețe. (< fr. révérence, lat. reverentia)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

REVERÉNȚĂ s. compliment, închinăciune, mătanie, plecăciune, ploconeală, temenea, (reg.) plocon, (înv.) plecare, (turcism înv.) talâm, (fam. rar) selamlâc. (I-a făcut o ~ adâncă.)
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

REVERÉNȚĂ s. v. apreciere, atenție, cinste, cinstire, considerație, cuviință, decență, onoare, politețe, prețuire, respect, stimă, trecere, vază.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

reverénță s. f., g.-d. art. reverénței; pl. reverénțe
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink