RETÍCUL (< fr.; lat. reticulum „plasă”) s. n. 1. 1. (FIZ.) Ansamblu de linii încrucișate, de scări gradate sau de alte semne, realizate din fire subțiri sau prin trasare pe lame transparente; intră în construcția unor instrumente optice (microscoape, lunete etc.) și servește la vizarea direcțiilor, la efectuarea de măsuri etc. 2. R. endoplasmatic = (HIST.) rețea foarte ramificată de canalicule intracitoplasmatice, care din loc în loc se lărgesc, formând vezicule și cisterne. Face legătura între exteriorul celulei și nucleu, având rol în transportul diferitelor substanțe. În funcție de prezența sau absența ribozomilor atașați de pereții canaliculelor, r. e. poate fi de două tipuri: rugos sau granular (numit și ergastoplasmă), implicat în sinteza proteinelor, și neted, lipsit de ribozomi, având rol în sinteza lipidelor și a acizilor grași.