REPUGNÁ, pers. 3 repugnă, vb. I. Intranz. (Livr.) A-i produce cuiva silă sau dezgust, a-i provoca cuiva oroare, a-i displăcea profund. – Din fr. répugner, lat. repugnare.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de ana_zecheru | Semnalează o greșeală | Permalink

A REPUGNÁ pers. 3 repúgnă intranz. livr. A inspira repugnanță; a produce repulsie; a displăcea totalmente. /<fr. répugner, lat. repugnare
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

REPUGNÁ vb. I. intr. A-i produce cuiva silă, oroare, dezgust; a-i displăcea profund. [P.i. 3,6 repúgnă. / < fr. répugner, cf. lat. repugnare – a rezista].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

REPUGNÁ vb. intr. a-i produce cuiva silă, oroare; a-i displăcea profund. (< fr. répugner, lat. repugnare)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

REPUGNÁ vb. v. displăcea.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

A repugna ≠ a atrage
Sursa: Antonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

repugná vb., ind. prez. 3 sg. repúgnă
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink