reprobare sf [At: FILIMON, O. I, 107 / V: (îvr) ~rub~ / Pl: ~bări / E: reproba] Dezaprobare.

REPROBARE, reprobări, s. f. Faptul de a reproba; dezaprobare. Ascultă... cu un amestec de uimire, de reprobare. C. PETRESCU, O. P. I 125. [Bătrînul] se prefăcu că nu observase simțimîntul de reprobare și de ură al nobilei copile. FILIMON, C. 54.

REPROBARE s.f. Acțiunea de a reproba și rezultatul ei; dezaprobare; reprobațiune. [< reproba].

reproba vt [At: GHICA, S. 145 / Pzi: reprob, (înv) ~bez / E: lat reprobare cf fr réprouver] (C. i. un act, o acțiune etc) A dezaproba (1).

reprobațiune sf [At: ODOBESCU, S. I, 32 / V: ~ie / Pl: ~ni / E: fr réprobation, lat reprobatio, -onis] (Rar) Dezaprobare.

reprubare sf vz reprobare

REPROBA, reprob, vb. I. Tranz. A dezaproba un act, o acțiune; a respinge, a condamna, a blama. Autoritatea materială a marilor puteri europene este azi în deplin acord cu forța morală a opiniunii publice, spre a reproba purtarea noastră. ODOBESCU, S. III 484. ◊ Absol. Suscită lacrămile, mîngîie sau reprobă. MACEDONSKI, O. IV 87.

REPROBA vb. I. tr. A condamna, a dezaproba; a respinge. [P.i. reprob și -bez. / < lat. reprobare].

REPROBA vb. tr. a dezaproba, a respinge, a condamna. (< lat. reprobare)

A REPROBA reprob tranz. (fapte) A considera condamnabil; a nu încuviința. /<lat. reprobare

reprobà v. a respinge ceeace se dezaprobă, a condamna.

*reprób, a -á v. tr. (lat. réprobo, -áre. V. probez). Blamez, nu aprob, dezaprob: a reproba o faptă.

*reprobațiúne f. (lat. re-probatio, -ónis). Acțiunea de a reproba, blam. – Și -áție, dar ob. -áre.

reprobare (desp. re-pro-) s. f., g.-d. art. reprobării; pl. reprobări

reprobare (re-pro-) s. f., g.-d. art. reprobării; pl. reprobări

reprobare s. f. (sil. -pro-), g.-d. art. reprobării; pl. reprobări

reproba (a ~) (a dezaproba) (rar) (desp. re-pro-) vb., ind. prez. 1 sg. reprob, 3 reprobă; conj. prez. 1 sg. să reprob, 3 să reprobe

reprobațiune (rar) (desp. re-pro-, -ți-u-) s. f., g.-d. art. reprobațiunii; pl. reprobațiuni

reproba (a ~) (rar) (re-pro-) vb., ind. prez. 3 reprobă

reproba vb. (sil. -pro-), ind. prez. 1 sg. reprob, 3 sg. și pl. reprobă

reprob.

REPROBARE s. v. dezaprobare.

REPROBARE s. blam, blamare, condamnare, dezaprobare, înfierare, neaprobare, respingere, stigmatizare, (livr.) dezavuare, reprehensiune, (rar) reprobațiune, sancționare, (pop.) osîndire, (înv.) prihană, (fig.) veștejire. (~ cuiva pentru faptele sale.)

REPROBA vb. v. dezaproba.

REPROBA vb. a blama, a condamna, a dezaproba, a înfiera, a proscrie, a respinge, a stigmatiza, (livr.) a dezavua, (rar) a sancționa, (pop.) a osîndi, (înv.) a mustra, a protesta, (fig.) a veșteji.

A reproba ≠ a consimți