reprobare sf [At: FILIMON, O. I, 107 / V: (îvr) ~rub~ / Pl: ~bări / E: reproba] Dezaprobare.

REPROBARE, reprobări, s. f. Faptul de a reproba; dezaprobare. Ascultă... cu un amestec de uimire, de reprobare. C. PETRESCU, O. P. I 125. [Bătrînul] se prefăcu că nu observase simțimîntul de reprobare și de ură al nobilei copile. FILIMON, C. 54.

REPROBARE s.f. Acțiunea de a reproba și rezultatul ei; dezaprobare; reprobațiune. [< reproba].

reprobațiune sf [At: ODOBESCU, S. I, 32 / V: ~ie / Pl: ~ni / E: fr réprobation, lat reprobatio, -onis] (Rar) Dezaprobare.

reprubare sf vz reprobare

*reprobațiúne f. (lat. re-probatio, -ónis). Acțiunea de a reproba, blam. – Și -áție, dar ob. -áre.

reprobare (desp. re-pro-) s. f., g.-d. art. reprobării; pl. reprobări

reprobare (re-pro-) s. f., g.-d. art. reprobării; pl. reprobări

reprobare s. f. (sil. -pro-), g.-d. art. reprobării; pl. reprobări

reprobațiune (rar) (desp. re-pro-, -ți-u-) s. f., g.-d. art. reprobațiunii; pl. reprobațiuni

REPROBARE s. v. dezaprobare.

REPROBARE s. blam, blamare, condamnare, dezaprobare, înfierare, neaprobare, respingere, stigmatizare, (livr.) dezavuare, reprehensiune, (rar) reprobațiune, sancționare, (pop.) osîndire, (înv.) prihană, (fig.) veștejire. (~ cuiva pentru faptele sale.)