REFREN (< fr. refrain < lat. refringere, a rupe) Cuvînt, vers sau grupare de versuri, repetate după fiecare strofă, spre a întări o anumită idee sau un anumit efect artistic. Originar încă din literatura antică (refrenul ca formă poetică muzicala apare la greci în ditiramb, imnuri), el a fost preluat și cultivat de poeți, pentru adîncirea expresivității, prin facultatea lui de a nuanța imaginile. Refrenul nu trebuie socotit o simplă revenire mecanică, pentru că aduce un spor de expresivitate, mai ales în latura melodică a poeziei, care devine aproape cantabilă numai prin text, fără ajutorul notelor muzicale. În poezia noastră l-au folosit: M. Eminescu, Al. Macedonski, G. Bacovia, I. Minulescu ș.a. Ex. Plîns de cobe pe la geamuri se opri Și pe lume plumb de iarnă s-a lăsat; - I-auzi corbii, mi-am zis singur – și-am oftat, Iar în zarea grea de plumb Ninge gri. Ca și zarea, gîndul meu se înnegri... Și de lume tot mai singur, mai barbar, Trist cu-o pană mătur vatra, solitar... Iar în zarea grea de plumb Ninge gri... (G. BACOVIA, Gri)