3 intrări

30 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

REFRACTA, pers. 3 refractă, vb. I. 1. Refl. (Fiz.; despre unde, raze de lumină) A se frânge, a devia la trecerea dintr-un mediu în altul; a suferi fenomenul refracției. 2. Tranz. (Despre corpuri, medii) A produce fenomenul refracției. – Din fr. réfracter.

REFRACTA, pers. 3 refractă, vb. I. 1. Refl. (Fiz.; despre unde, raze de lumină) A se frânge, a devia la trecerea dintr-un mediu în altul; a suferi fenomenul refracției. 2. Tranz. (Despre corpuri, medii) A produce fenomenul refracției. – Din fr. réfracter.

REFRACTAR, -Ă, refractari, -e, adj. 1. (Despre materiale) Care rezistă la temperaturi înalte fără a-și schimba structura, compoziția și caracteristicile. ◊ Cărămidă refractară = cărămidă fabricată dintr-un material special, rezistentă la temperaturi înalte, folosită la căptușirea focarelor de la cuptoarele industriale, de la cazanele de încălzire centrală, de la locomotive etc. 2. Fig. (Despre oameni, caractere etc.) Care refuză să se supună la ceva, care se împotrivește. – Din fr. réfractaire, lat. refractarius.

refracta [At: PROPĂȘIREA (1844), 2021/38 / Pzi: 3 refractă, (rar) ~tea / E: fr réfracter] 1 vr (Fiz; d. unde, raze de lumină etc.) A devia la trecerea dintr-un mediu în altul, suferind fenomenul de refracție (1). 2 vt (Fiz; d. corpuri) A produce fenomenul refracției (1).

refractar, ~ă a [At: MARIN, PR. I, 7/14 / V: (înv) ~iu / Pl: ~i, ~e / E: fr réfractaire] 1 (D. minerale, roci, materiale de construcție, diverse produse) Care rezistă la temperaturi înalte fără a-și schimba structura, compoziția și caracteristicile. 2 (Îs) Cărămidă ~ă Cărămidă fabricată dintr-un material special, rezistentă la temperaturi înalte, folosită la căptușirea focarelor la cuptoarele industriale, de la cazanele de încălzire centrală etc. 3 (D. oameni și caracterul lor) Care opune rezistență față de ceva. 4 (D. oameni și caracterul lor) Care nu este receptiv la ceva.

refractariu, ~ie a vz refractar

REFRACTAR, -Ă, refractari, -e, adj. 1. (Despre materiale) Care rezistă la temperaturi înalte fără a-și schimba structura, compoziția și caracterele. ◊ Cărămidă refractară = cărămidă fabricată dintr-un material special, rezistentă la temperaturi înalte, folosită la căptușirea focarelor de la cuptoarele industriale, de la cazanele de încălzire centrală, de la locomotive etc. 2. Fig. (Despre oameni, caractere etc.) Care se împotrivește la ceva, care opune rezistență față de ceva, care nu este receptiv la ceva. – Din fr. réfractaire, lat. refractarius.

REFRACTA, pers. 3 refractă și refractează, vb. I. Refl. (Fiz.; despre unde, lumină sau raze de lumină) A se frînge, a devia, a se abate de la direcția inițială la trecerea dintr-un mediu în altul.

REFRACTAR, -Ă, refractari, -e, adj. 1. (Fiz.; despre materiale) Care se înmoaie numai la temperatură înaltă; care rezistă în general temperaturilor înalte. Pămîntul fertil... e prefăcut într-o materie definitiv refractară, în care nici apa nu mai pătrunde. BOGZA, C. O. 217. ◊ Cărămidă refractară = cărămidă fabricată dintr-un material special, rezistent la temperaturi înalte, folosită la căptușirea focarelor de la cuptoarele industriale, de la cazanele de încălzire centrală, de la locomotive etc. 2. Fig. (Despre persoane, caractere etc.; adesea urmat de determinări introduse prin «la», «față de», «în fața» etc.) Care se împotrivește, care opune rezistență (la ceva), care nu este receptiv pentru... Am rămas refractar la toată această lecție de viață practică, de luptă cu ogorul și de biruință, sensibilizată în lire sterline. GALACTION, O. I 9. Sînt oameni închiși... naturi posomorîte și refractare care împrăștie în jurul lor ca o senzație de frig. VLAHUȚĂ, O. A. III 86.

REFRACTA vb. I. refl. (Despre unde, raze de lumină) A se frînge, a devia; a suferi fenomenul refracției. [P.i. 3,6 refractă, -tează. / < fr. réfracter].

REFRACTAR, -Ă adj. 1. (Despre materiale) Rezistent la temperaturi înalte. 2. (Fig.; despre persoane) Nesupus; care rezistă, se împotrivește; rebel. [< fr. réfractaire, cf. lat. refractarius].

REFRACTA vb. I. tr. a produce fenomenul refracției. II. refl. (despre unde luminoase, sonore etc.) a suferi fenomenul refracției. (< fr. réfracter)

REFRACTAR, -Ă adj. 1. (despre materiale) rezistent la temperaturi înalte. 2. (fig.; despre oameni și s.) care se împotrivește; nesupus, rebel. (< fr. réfractaire, lat. refractarius)

A SE REFRACTA se refractă intranz. (despre raze, unde, sunete etc.) A suferi fenomenul refracției; a-și schimba direcția la trecerea dintr-un mediu în altul. [Și se refractează] /<fr. réfracter

A REFRACTA refractă tranz. A face să se refracte. /<fr. réfracter

REFRACTAR ~ă (~i, ~e) 1) (despre unele materiale) Care rezistă la temperaturi înalte fără a-și schimba structura; cu proprietatea de a rezista la temperaturi înalte. Cărămidă ~ă. 2) fig. (despre persoane) Care opune rezistență influențelor străine; lipsit de receptivitate. /<fr. réfractaire

refractar a. 1. care nu vrea să se supună, rebel; 2. Chim. care rezistă acțiunii focului, acidelor.

*refractár, -ă adj. (lat. refractarius). Rebel, nesupus: un copil refractar disciplineĭ. Care nu poate învăța ceva: un copil refractar muziciĭ. Chim. Care rezistă foculuĭ saŭ acidelor: argilă refractară.

*refractéz v. tr. (fr. refracter, d. lat. re-fringere, re-fractum, a sfărîma, a toci vîrfu, a răsfrînge, d. frángere, a frînge). Fiz. Răsfrîng (frîng, întorc spre altă direcțiune) razele luminiĭ: prizma refractează lumina. V. repercutez.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

refractare s. f., g.-d. art. refractării

refracta (a ~) (desp. re-frac-) vb., ind. prez. 3 refractă, imperf. 3 pl. refractau; conj. prez. 3 să refracte

refractar (desp. re-frac-) adj. m., pl. refractari; f. refracta, pl. refractare

refracta (a ~) (re-frac-) vb., ind. prez. 3 refractă

refractar (re-frac-) adj. m., pl. refractari; f. refractară, pl. refractare

refracta vb. (sil. -frac-), ind. prez. 3 sg. refractă/refractea

refractar adj. m. (sil. -frac-), pl. refractari; f. sg. refractară, pl. refractare

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

REFRACTAR adj. v. încăpățânat.

REFRACTAR adj. încăpățînat, îndărătnic, recalcitrant, (livr.) obstinat, (pop.) sanchiu, (reg.) inacciu, înțestat, (Olt.) dugos, (înv.) capeș, renitent, (fam. peior.) capsoman, căpățînos, căpos. (Ce om ~!)

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

Freesia refracta Klatt. Specie cu flori mirositoare, albe-gălbui cu o ușoară nuanță de- violet pal (corolă tubuloasă, 3,5 cm lungime, terminată printr-o diviziune lanceolată), dispuse într-un spic frînt, unilateral. Tulpină florală subțire, rigidă, flexibilă, neramificată, cca 30 cm înălțime. Plantă cu tuberobulb mic, solid, ovoid, foarte prolific. Frunzele liniar-lanceolate, subțiri, verzi ca iarba, lungi de 20-25 cm.

Roemeria refracta (Stev.) DC. Specie care înflorește vara. Flori roșii cu o pată neagră la bază. Fruct, capsulă glabră. Tulpină erectă, slab-pubescentă, cca 35 cm. înălțime.

Intrare: refractare
refractare infinitiv lung
infinitiv lung (IL113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • refractare
  • refractarea
plural
  • refractări
  • refractările
genitiv-dativ singular
  • refractări
  • refractării
plural
  • refractări
  • refractărilor
vocativ singular
plural
Intrare: refracta
  • silabație: re-frac-ta info
verb (VT3)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • refracta
  • refractare
  • refractat
  • refractatu‑
  • refractând
  • refractându‑
singular plural
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
a II-a (tu)
a III-a (el, ea)
  • refractă
(să)
  • refracte
  • refracta
  • refractă
  • refractase
plural I (noi)
a II-a (voi)
a III-a (ei, ele)
  • refractă
(să)
  • refracte
  • refractau
  • refracta
  • refractaseră
Intrare: refractar
refractar adjectiv
  • silabație: re-frac-tar info
adjectiv (A1)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • refractar
  • refractarul
  • refractaru‑
  • refracta
  • refractara
plural
  • refractari
  • refractarii
  • refractare
  • refractarele
genitiv-dativ singular
  • refractar
  • refractarului
  • refractare
  • refractarei
plural
  • refractari
  • refractarilor
  • refractare
  • refractarelor
vocativ singular
plural
refractariu
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

refractaverb

  • 1. reflexiv fizică (Despre unde, raze de lumină) A se frânge, a devia la trecerea dintr-un mediu în altul; a suferi fenomenul refracției. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
  • 2. tranzitiv (Despre corpuri, medii) A produce fenomenul refracției. DEX '09 DEX '98 MDN '00
etimologie:

refractar, refractaadjectiv

  • 1. (Despre materiale) Care rezistă la temperaturi înalte fără a-și schimba structura, compoziția și caracteristicile. DEX '09 DLRLC
    • format_quote Pămîntul fertil... e prefăcut într-o materie definitiv refractară, în care nici apa nu mai pătrunde. BOGZA, C. O. 217. DLRLC
    • 1.1. Cărămidă refractară = cărămidă fabricată dintr-un material special, rezistentă la temperaturi înalte, folosită la căptușirea focarelor de la cuptoarele industriale, de la cazanele de încălzire centrală, de la locomotive etc. DEX '09 DLRLC
  • 2. figurat (Despre oameni, caractere etc.) Care refuză să se supună la ceva, care se împotrivește. DEX '09 DLRLC DN
    • format_quote Am rămas refractar la toată această lecție de viață practică, de luptă cu ogorul și de biruință, sensibilizată în lire sterline. GALACTION, O. I 9. DLRLC
    • format_quote Sînt oameni închiși... naturi posomorîte și refractare care împrăștie în jurul lor ca o senzație de frig. VLAHUȚĂ, O. A. III 86. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.