reduplicare sf [At: DDRF / V: (înv) ~lec~ / Pl: ~cări / E: reduplica] (Lin) Repetare a unuia sau a mai multor foneme dintr-un cuvânt pentru a-i da acestuia altă valoare morfologică sau stilistică sau pentru a forma un alt cuvânt Si: reduplicație.

REDUPLICARE, reduplicări, s. f. (Gram.) Repetiție totală sau parțială a unui element sau a mai multor elemente dintr-un cuvînt pentru a-i da o nouă valoare morfologică ori stilistică sau pentru a forma un cuvînt nou. În latinește mai există un număr de verbe care formează perfectul cu reduplicare. GRAUR, F. L. 175.

REDUPLICARE s.f. Acțiunea de a reduplica și rezultatul ei; reduplicație. ♦ Dublare, repetare. [< reduplica].

redupleca v vz reduplica

reduplecare sf vz reduplicare

reduplica vt [At: CALENDARIU (1794), 28/26 / V: (înv) ~leca / Pzi: reduplic / E: lat reduplicare] 1 (Rar) A dubla (1). 2 (Lin) A repeta unul sau mai multe foneme din rădăcina unui cuvânt, pentru a da cuvântului altă valoare morfologică sau stilistică sau pentru a forma un alt cuvânt.

REDUPLICA, reduplic, vb. I. Tranz. (Gram.) A repeta unul sau mai multe elemente într-un cuvînt, pentru a-i da altă valoare morfologică ori stilistică sau pentru a forma un cuvînt nou.

REDUPLICA vb. I. tr. 1. (Rar) A dubla. 2. A repeta într-un cuvînt o silabă sau o literă pentru a da cuvîntului altă valoare morfologică sau stilistică sau pentru a forma un cuvînt nou. [P.i. reduplic. / < it. reduplicare].

REDUPLICA vb. tr. 1. a dubla. 2. a repeta într-un cuvânt o silabă, o literă pentru a da cuvântului altă valoare morfologică sau stilistică ori pentru a forma un cuvânt nou. (< lat. reduplicare)

A REDUPLICA reduplic tranz. 1) rar (acțiuni sau lucruri) A efectua a doua oară; a duplica din nou. 2) lingv. (foneme, silabe etc.) A repeta de două ori. /<lat. reduplicare

reduplicà v. a repeta silaba inițială a verbului la unele timpuri, în grecește și latinește.

*redúplic, a -á v. tr. (lat. redúplico, -áre). Gram. Îndoĭesc, fac duplu, repet silaba inițială a verbuluĭ la unele timpurĭ (perfect, maĭ-mult-ca-perfect) în limba grecească, latină, sanscrită.

*reduplicațiúne f. (lat. reduplicatio, -ónis). Gram. Îndoire, repetițiune de litere, de silabe saŭ de cuvinte, ca vgr. té-tana, am întins, lat. té-tigi, am atins, rom. murmur, țur-țurĭ, tur-tur-ică, bor-bor-osesc, ta-ta, ma-ma. – Și -áție și -áre.

reduplicare (desp. -du-pli-) s. f., g.-d. art. reduplicării; pl. reduplicări

reduplicare (-du-pli-) s. f., g.-d. art. reduplicării; pl. reduplicări

reduplicare s. f. (sil. -pli-), g.-d. art. reduplicării; pl. reduplicări

reduplica (a ~) (desp. -du-pli-) vb., ind. prez. 1 reduplic, 2 sg. reduplici, 3 reduplică; conj. prez. 1 să reduplic, 3 să reduplice

reduplica (a ~) (-du-pli-) vb., ind. prez. 3 reduplică

reduplica vb. (sil. -pli-), ind. prez. 1 sg. reduplic, 3 sg. și pl. reduplică

reduplic.

REDUPLICARE s. (FON.) reduplicație.

REDUPLICARE s. (FON.) reduplicație.

REDUPLICA vb. v. dubla, îndoi.

reduplica vb. v. DUBLA. ÎNDOI.

REDUPLICARE s. f. (< reduplica < it., lat. reduplicare): dublare, repetare a unei silabe din rădăcina unui verb, pentru a-i da altă valoare temporală. Astfel, formele dădui, stătui, dădeam, stăteam, dădusem, stătusem sunt forme reduplicate, deoarece au în plus o silabă în raport cu formele de infinitiv: da, sta sau cu cele de prezent indicativ: dau, stau. Cele de la imperfect și mai mult ca perfect sunt formate prin analogie cu cele de la perfect. În cazul imperfectului, r. evită confuzia cu prezentul (să se compare: dădeai – dai, stăteai – stai, dădeați – dați și stăteați – stați).