reclădire sf [At: LM / Pl: ~ri / E: reclădi] 1 Reconstruire (1). 2 (Fig) Refacere (1).

RECLĂDIRE, reclădiri,s. f. Acțiunea de a (se) reclădi și rezultatul ei; reconstrucție, refacere.

RECLĂDI, reclădesc, vb. IV. Tranz. A clădi din nou, a reface din temelii; a reconstrui. – Pref. re- + clădi.

reclădi vt [At: OLLĂNESCU, H. O. 185 / Pzi: ~desc / E: re¹- + clădi] 1 A clădi din nou, refăcând din temelii Si: a reconstrui (1). 2 (Fig) A recrea² (1). 3 (Fig) A reconstitui (3).

RECLĂDI, reclădesc, vb. IV. Tranz. A clădi din nou, a reface din temelii; a reconstrui. – Re¹- + clădi.

RECLĂDI, reclădesc, vb.IV. Tranz. (Cu privire la o clădire, un oraș etc.) A clădi din nou, a reface din temelii; a reconstrui. (Refl. pas.) Într-acea biserică întemeiată de Ghiculești, pînă a nu se dărîma cea veche, ca să se reclădească... se vedea pe păreți portretul lui Iănăchiță Văcărescu. ODOBESCU, S. I 261. ◊ Fig. Subt aceste forme arhitectonice, care amintesc tranzițiunea stilului roman, pornit către ogive în secolul al XIII-lea, închipuirea noastră reclădește acea sală de trapezare de la Snagov. ODOBESCU, S. I 443. ◊ Refl. Fig. Stau de vorbă cu acești oameni din vremi de altădată și la povestirile lor trecutul se reclădește. SADOVEANU, E. 115.

reclădire (desp. re-clă-) s. f., g.-d. art. reclădirii; pl. reclădiri

reclădire (re-clă-) s. f., g.-d. art. reclădirii; pl. reclădiri

reclădire s. f. (sil. -clă-) clădire

reclădi (a ~) (desp. re-clă-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. reclădesc, 3 sg. reclădește, imperf. 1 reclădeam; conj. prez. 1 sg. să reclădesc, 3 să reclădească

reclădi (a ~) (re-clă-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. reclădesc, imperf. 3 sg. reclădea; conj. prez. 3 să reclădească

reclădi vb. (sil. -clă-) clădi

RECLĂDIRE s. v. reconstrucție.

RECLĂDIRE s. reconstrucție, reconstruire, rezidire, (rar) reedificare. (~ din temelii a unui imobil.)

RECLĂDI vb. v. reconstrui.

RECLĂDI vb. a reconstrui, a reînălța, a rezidi, (rar) a reedifica. (A ~ ceva din temelii.)