*rechizițiúne f. (lat. re-quisítio, -ónis, d. re-quirere, re-quisitum, derivat d. quáerere, a întreba. V. chestiune). Cererea uneĭ autoritățĭ de a i se pune la dispozițiune oamenĭ de serviciŭ, vite, vehicule, proviziunĭ ș. a.: caĭ de rechizițiune. Fig. Lucru de rechizițiune, lucru prost, de calitate inferioară. – Ob. -íție. Vulg. recheziție. V. beĭlic.