opțiuni
  • info

2 intrări

16 definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

REBUTARE, rebutări, s. f. Acțiunea de a rebuta și rezultatul ei; operație de stabilire a rebuturilor. – V. rebuta.

REBUTARE, rebutări, s. f. Acțiunea de a rebuta și rezultatul ei; operație de stabilire a rebuturilor. – V. rebuta.

rebutare sf [At: IOANOVICI, TEHN. 179 / Pl: ~tări / E: rebuta] 1 Respingere (a unui produs) ca necorespunzător. 2 Operația de stabilire a rebuturilor (1).

REBUTARE, rebutări, s. f. Acțiunea de a rebuta; operație de stabilire a rebuturilor.

REBUTARE s.f. Acțiunea de a rebuta și rezultatul ei; operație de stabilire a rebuturilor. [< rebuta].

REBUTA, rebutez, vb. I. Tranz. A da, a trece (ceva) la rebut; a respinge un produs ca necorespunzător. – Din fr. rebuter.

REBUTA, rebutez, vb. I. Tranz. A da, a trece (ceva) la rebut; a respinge un produs ca necorespunzător. – Din fr. rebuter.

rebuta vt [At: CONTEMP. 1956, nr. 503, 2/5 / Pzi: ~tez / E: fr rebuter] 1 A respinge (ceva) ca necorespunzător. 2 A declara rebut (1) un produs.

REBUTA, rebutez, vb. I. Tranz. A da, a trece (ceva) la rebut; a respinge (ceva) ca necorespunzător. E un transport pe care l-au rebutat la depozit. DAVIDOGLU, C. 33.

REBUTA vb. I. tr. A da (ceva) la rebut; a respinge, a arunca (ca necorespunzător). [< fr. rebuter].

REBUTA vb. tr. a respinge (ceva) ca necorespunzător; a da un produs la rebut. (< fr. rebuter)

A REBUTA ~ez tranz. (produse) A trece la rebuturi; a considera ca necorespunzător cerințelor stabilite. /<fr. rebuter

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

rebutare s. f., g.-d. art. rebutării; pl. rebutări

rebutare s. f., g.-d. art. rebutării; pl. rebutări

rebutare s. f., g.-d. art. rebutării; pl. rebutări

rebuta (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. rebutez, 3 rebutează; conj. prez. 1 sg. să rebutez, 3 să rebuteze

rebuta (a ~) vb., ind. prez. 3 rebutează

rebuta vb., ind. prez. 1 sg. rebutez, 3 sg. și pl. rebutează

Intrare: rebutare
substantiv feminin (F113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • rebutare
  • rebutarea
plural
  • rebutări
  • rebutările
genitiv-dativ singular
  • rebutări
  • rebutării
plural
  • rebutări
  • rebutărilor
vocativ singular —
plural —
Intrare: rebuta
verb (VT201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • rebuta
  • rebutare
  • rebutat
  • rebutatu‑
  • rebutând
  • rebutându‑
 singular plural
  • rebutează
  • rebutați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • rebutez
 (să)
  • rebutez
  • rebutam
  • rebutai
  • rebutasem
a II-a (tu)
  • rebutezi
 (să)
  • rebutezi
  • rebutai
  • rebutași
  • rebutaseși
a III-a (el, ea)
  • rebutează
 (să)
  • rebuteze
  • rebuta
  • rebută
  • rebutase
plural I (noi)
  • rebutăm
 (să)
  • rebutăm
  • rebutam
  • rebutarăm
  • rebutaserăm
  • rebutasem
a II-a (voi)
  • rebutați
 (să)
  • rebutați
  • rebutați
  • rebutarăți
  • rebutaserăți
  • rebutaseți
a III-a (ei, ele)
  • rebutează
 (să)
  • rebuteze
  • rebutau
  • rebutară
  • rebutaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

rebutare, rebutărisubstantiv feminin

  • 1. Acțiunea de a rebuta și rezultatul ei; operație de stabilire a rebuturilor. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
etimologie:
  • vezi rebuta DEX '09 DEX '98 DN

rebuta, rebutezverb

  • 1. A da, a trece (ceva) la rebut; a respinge un produs ca necorespunzător. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    • format_quote E un transport pe care l-au rebutat la depozit. DAVIDOGLU, C. 33. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.