razna av [At: LB / V: (rar) a~, ~nă / E: slv разьно] 1 (Pe lângă verbe de mișcare) Fără o țintă precisă. 2 Neținând seama de drum sau de direcție. 3 La întâmplare. 4 (Rar; precedat de pp „de-a”) La întâmplare. 5 (Îe) A o lua ~ A divaga. 6 (Îae) A bate câmpii. 7 (Îae) A exagera. 8 (Adesea urmat de pp „de” sau în construcție cu verbele „a sta”, „a ține” etc.) La o parte Si: izolat.

RAZNA adv. 1. (În construcție cu «a o lua», «a o apuca» sau cu diferite verbe de mișcare) Fără o țintă precisă, neținînd seamă de drum, de direcție. Necăjit se repezi înaintea vitelor care o luaseră razna spre fundul ogrăzii. REBREANU, R. II 60. Gardul, în copilărie, Veșnic l-am asemănat C-un nebun care-a plecat Razna pe cîmpie. COȘBUC, P. I 261. Copilul, coborîndu-se din copaci, o apucă razna pe cîmp. ISPIRESCU, L. 391. Fata umbla mai adesea razna prin păduri. ODOBESCU, S. III 205. ◊ (Rar, precedat de prep. compusă «de-a») Fugea de-a razna pe răzoare. COȘBUC, P. I 242. 2. (Mai ales în construcție cu verbele «a sta», «a se ține» etc.) Deoparte, la o parte, la oarecare distanță de... (Flăcăul) a venit cam desișor în vara asta la horă la noi, dar se ținea tot razna. VLAHUȚĂ, la TDRG. Razna de satul Domnești, se vede o casă. DELAVRANCEA, S. 3. Se plimba cam razna de curtencele sale. ISPIRESCU, U. 12.

RAZNA adv. 1) (folosit cu unele verbe ale mișcării) Fără a ști încotro merge; fără o țintă precisă; în bobote; la întâmplare. ◊ A o lua (sau a o apuca) ~ a) a merge la întâmplare; b) a apuca pe o cale greșită; a devia; a se abate; c) a judeca în mod eronat. 2) La o parte; într-o parte de...; departe. A se ține ~. / <sl. razino

razna adv. încoace și încolo: tot umblă razna pe drumuri de geaba.PANN. [Rus. RAZNYĬ, desperecheat].

arasna av vz razna

arazna av vz razna

raznă³ av vz razna

raznă¹ sf [At: DELAVRANCEA, T. 131 / Pl: ~ne / E: pvb răzni] 1 Împrăștiere. 2 (Fig) Digresiune (1).

raznă² sf [At: CONV. LIT. XX, 1016 / Pl: ~ne / E: nct] (Reg) Felie de măr sau de pară.

râșnă sf vz râznă

râznă¹ sf [At: ARDELEANU, V. P. 36 / V: râșnă, riz~ / Pl: ~ne / E: nct] 1 (Reg) Vagonet cu care se transportă piatra, minereul etc. de la locul de extracție până la gura unei mine. 2 (Reg) Conținutul unei râzne (1).

riznă sf vz râznă²

A-RAZNA (DE-) loc. adv. 👉 RAZNA.

RAZNĂ, razne, s. f. Faptul de a se răzleți, răzlețire. Prostia pîndește mintea omului cum pîndesc lupii razna oilor. DELAVRANCEA, H. T. 129. ♦ Fig. Deviere, digresiune. Reținută și măiestrită, fără lăbărțări, razne și prisosuri, ea [conversația] învăluia în mreje puternice, uimea, răpea, fermeca. M. I. CARAGIALE, C. 14.

RÎZNĂ, rîzne, s. f. (Regional) Vagonet cu care se transportă piatra și minereul de la locul de extracție pînă la gura unei mine. A trimis la ziuă 28 de rîzne, aproape două norme. DAVIDOGLU, M. 34.

arázna, V. razna.

ráznă adv. (vsl. razĭnĭ, razna, divers, diferit, d. particula razŭ = rom. des- din des-part; sîrb. razni, rus. ráznyĭ, róznyĭ, diferit, bg. răzno, în mod diferit. V. răzleț). Despărțit de aĭ tăĭ, pe departe, rătăcind: a umbla razna. Depărtîndu-te de drumu obișnuit: haĭ s-o luăm razna peste cîmp ca s’ajungem maĭ răpede – Și arázna (vest).

razna adv.

razna

raznă (rar) s. f., g.-d. art. raznei; pl. razne

râznă (reg.) s. f., g.-d. art. râznei; pl. râzne

raznă (rar) s. f., g.-d. art. raznei; pl. razne

râznă (reg.) s. f., g.-d. art. râznei; pl. râzne

raznă s. f., g.-d. art. raznei; pl. razne

râznă s. f., g.-d. art. râznei; pl. râzne

a o lua razna expr. 1. (fig.) a o apuca pe o cale greșită, a decădea. 2. a înnebuni.

RAZNA adv. haihui. (Umblă ~.)

RAZNA adv. haihui. (Umblă ~.)

raznă, razne, s.f. (pop.) 1. răzlețire, împrăștiere; deviere, divagare. 2. felie de măr.

rấznă, râzne, s.f. (reg.; înv.) Vagonet cu care se transportă minereul de la locul de extracție până la gura minei: „...nu lăsa omul să se culce pe ștrec, pe care se duc râznele cu minereu...” (Bilțiu, 1999: 273). – Et. nec. (MDA).

râznă, râzne, s.f. – (reg.; înv.) Vagonet cu care se transportă minereul de la locul de extracție până la gura minei: „...nu lăsa omul să se culce pe ștrec, pe care se duc râznele cu minereu...” (Bilțiu, 1999: 273). – Et. nec. (MDA).

râznă, -e, s.f. – Vagonet cu care se transportă minereul de la locul de extracție până la gura minei: „... nu lăsa omul să se culce pe ștrec, pe care se duc râznele cu minereu...” (Bilțiu 1999: 273). – Et. nec. (MDA).