ratificare sf [At: GM (1854), 3502/14 / Pl: ~cări / E: ratifica] Confirmare în formă autentică a unui act, tratat, lege etc. pentru a le face să aibă deplină valabilitate.

RATIFICARE, ratificări, s. f. Acțiunea de a ratifica; confirmare, în formă autentică, de către o autoritate competentă a convențiilor, a tratatelor etc., pentru a le da valabilitate. Ratificarea convenției economice.

RATIFICARE s.f. Acțiunea de a ratifica și rezultatul ei; ratificație. ♦ Acțiune juridică prin care un stat își însușește prin intermediul organelor sale competente un tratat internațional. ◊ Instrument de ratificare = document în care se consemnează însușirea unui tratat internațional de către un stat. [< ratifica].

RATIFICARE s. f. 1. (jur.) act prin care organul competent al unui stat declară că își însușește un tratat semnat de reprezentantul său cu un alt stat sau cu mai multe state. ♦ instrument de ~ = document în care se consemnează însușirea unui tratat internațional de către un stat. 2. aprobare a unui act săvârșit de un alt organ. (< ratifica)

ratifica vt [At: CALENDARIU (1794), 30/29 / Pzi: ratific / E: fr ratifier, lat ratificare] 1 A confirma în formă autentică un act, un tratat, o lege etc. pentru a le face să aibă deplină valabilitate. 2 (D. un stat) A-și manifesta printr-un act acordul de a fi parte la un tratat, la o convenție etc.

RATIFICA, ratific, vb. I. Tranz. A confirma în formă autentică un act, un tratat, o convenție, o lege, pentru a le face să aibă deplină valabilitate. Prezidiul Marii Adunări Naționale a Republicii Populare Romîne... ratifică și denunță tratatele internaționale ale Republicii Populare Romîne. CONST. R.P.R. 23. Majoritățile... au votat ratificarea convențiunii. ODOBESCU, S. III 425. Divanul, sub îndemnul ambasadorului, primește și ratifică tratatul. ALECSANDRI, S. 100.

RATIFICA vb. I. tr. A da valabilitate unui act, unui tratat etc. prin aprobarea sau confirmarea lui în formă autentică. [P.i. ratific, 3,6 -că, it. ratificare, fr. ratifier].

RATIFICA vb. tr. a face o ratificare. (< fr. ratifier, lat. ratificare)

A RATIFICA ratific tranz. (tratate, convenții, legi etc.) A confirma fără modificări (făcând să intre în vigoare). /<lat., it. ratificare, fr. ratifier

ratificà v. a confirma ceeace s’a făcut sau promis.

*ratífic, a -á v. tr. (mlat. rati-fico, -ficáre, d. ratum, confirmat, și fácere, a face; fr. ratifier). Confirm formal ceĭa ce s’a făcut orĭ s’a promis.

*ratificațiúne f. (lat. ratificatio, -ónis). Acțiunea de a ratifica. Actu (hîrtia) în care e scrisă această acțiune. – Și -áție, dar ob. -áre.

ratificare s. f., g.-d. art. ratificării; pl. ratificări

ratificare s. f., g.-d. art. ratificării; pl. ratificări

ratificare s. f., g.-d. art. ratificării; pl. ratificări

ratifica (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. ratific, 2 sg. ratifici, 3 ratifică; conj. prez. 1 sg. să ratific, 3 să ratifice

ratifica (a ~) vb., ind. prez. 3 ratifică

ratifica vb., ind. prez. 1 sg. ratific, 3 sg. și pl. ratifică

ratifica (ind. prez. 3 sg. și pl. ratifică)

ratific.

RATIFICARE s. v. confirmare.

RATIFICARE s. (JUR.) confirmare, consacrare, consfințire, întărire, sancționare, sancțiune, validare, (înv.) sacrare. (~ a unei legi.)

RATIFICA vb. v. confirma.

RATIFICA vb. (JUR.) a confirma, a consacra, a consfinți, a întări, a sancționa, a valida, (înv.) a sacra. (Adunarea a ~ aceste măsuri.)