RAÑA [RANIA] s. f. suprafață de eroziune ușor înclinată, acoperită cu pietrișuri de cuarț; glacis. (< sp. raña)

rană¹ sf [At: PSALT. HUR. 62^r/5 / Pl: răni, (înv) ~ne, (reg) rănuri / E: slv рана] 1 Ruptură internă sau exterioară a țesuturilor corpului unei ființe vii sub acțiunea unui agent distrugător Si: leziune, plagă, (înv) rănitură, (reg) ojdă². 2 (Îe) Bun de pus (sau de legat) la ~ Se spune despre un om foarte bun. 3 (Îe) A pune (sau a turna) sare (sau oțet etc.) pe ~ A întărâta pe cineva. 4 (Îe) A pune degetul pe ~ A arăta în mod lămurit adevărata cauză a unei situații neplăcute. 5 (Îe) A prinde vulpea la ~ Se zice despre cei care fac mofturi. 6 (Îs) ~na-trânjilor Pelagră. 7 Semn care rămâne după vindecarea unei plăgi Si: cicatrice. 8 (Îvr) Rănire. 9 (Fig) Suferință morală. 10 (Înv) Lovitură. 11 (Înv; îf rane) Bătaie (1). 12 Tortură. 13 (Înv; fig) Lovitură morală. 14 (Înv; fig) Încercare sufletească.

răna v vz râni¹

răni² v vz râni¹

râgă sf vz rână

râlă⁴ sf vz rână

râmnă¹ sf vz rână

rână sf [At: DDRF / V: (reg) râlă, (reg) râmnă (Pl: râmnuri), râgă, râznă, rună / Pl: -ne, (reg) -ni / E: ml ren, renis] 1 (Reg; lpl) Mușchii din regiunea renală Si: șale. 2 Fiecare dintre cele două laturi ale corpului omensc Si: coastă (11), latură, șold. 3-4 (D. oameni; îljv) Într-o (sau pe o) ~ Culcat (sau aplecat) pe o parte, cu partea de sus a corpului sprijinită într-un cot. 5-6 (D. oameni; Îal) Ridicat în picioare, cu corpul puțin îndoit. 7-8 (D. animale; îal) Culcat pe o latură. 9 (D. obiecte; îlav) într-o (sau pe o) ~ înclinat într-o parte Cf: pieziș, strâmb, șoldiu.

râni¹ [At: VARLAAM, C. 464 / V: (îrg) răni, (îvr) ~na / Pzi: ~nesc / E: cf bg рина „a curăți gunoiul cu lopata”] 1 vt A curăța ceva de stratul depus pe deasupra (gunoi, zăpadă etc) Si: (reg) a râcălui (7). 2 vt (Fig) A săpa la suprafață Si: a râcâi. 3-4 vit (Ban; gmț) A curăța, a lua de pe masă. 5 vt (Fig) A izgoni.

râznă² sf vz rână

rună sf vz rână

broască s.f. 1 (zool.) Nume dat unor animale amfibii din clasa batracienilor, de dimensiuni mici, fără coadă, cu picioarele de dinapoi mai lungi și mai dezvoltate, adaptate pentru sărit, cu gura largă și ochii bulbucați (Rana rana). Un miros... trăda un ochi de apă cu broaște (CĂL.). ◊ Expr. (pop.; fam.) A-i cînta broaștele în pîntece = a-i fi foame. A face broaște în burtă = a bea multă apă. Cînd o avea (sau o face) broasca păr = niciodată. (Pînă) la genunchiul broaștei = a) om de nimic; b) lucru fără valoare, lipsit de importanță; c) foarte puțin. A se face (sau a se lipi) broască la (pe) pămînt = a se piti, a se întinde pe pămînt pentru a nu fi observat. Plouă cu broaște = plouă torențial. A se învăța ca broasca cu grindina v. învăța. A cere lînă de la broaște v. lînă. A fi plin de noroc ca broasca de păr v. noroc. Cît păr pe broască v. păr. ◊ Compuse: broască- rîioasă = broască avînd o piele cu mici umflături din care se scurge un lichid iritant de apărare (Bufo); broască-verde (sau -de-iarbă) = broatec (Hyla arborea); broască-țestoasă = nume dat unei specii de reptile din ordinul chelonienilor, care au corpul închis într-o carapace osoasă, dintre care unele trăiesc pe uscat (Testudo graeca și hermanni), iar altele în apă (Emys orbicularis). ◊ Compar. Își aruncă pocitura bulbucații ochi de broască (EMIN.). 2 Compus: (bot.) broasca-apei = plantă erbacee acvatică, cu tulpina cilindrică, ramificată, avînd frunzele ovale, ascuțite și lucioase, cufundate în apă, și cu inflorescența verzuie, în spic (Potamogeton lucens). 3 (bot.) Plantă arborescentă, exotică, cu florile mari, galbene și cu frunzele groase, cultivată ca plantă de ornament (Opuntia ficus indica). 4 (tehn.) Mecanism metalic de încuiere (cu cheie) care este montat la uși, sertare etc. Cercetă lacătul și văzu din nou că broasca nu era mai mare (AGÂR.). 5 Ustensilă cu ajutorul căreia se desfac coloanele de burlane, de la sondă. ♦ (pop.) Șurubelniță cu care se strînge teascul. ♦ (reg.) Un fel de rindea. 6 Fig. Copil mic. 7 Analog, (med. pop.; reg.) Umflătură sub piele la om și la vite; gușă, modîlcă. • pl. -oaște. /lat. *brosca.

RANĂ, răni, s. f. 1. Ruptură (locală) a țesuturilor corpului, cauzată de o tăietură, de o lovitură sau de o infecție; leziune, plagă. De cădeai rănit în luptă, îți legam o rană udă. EFTIMIU, Î. 105. Cînd îi curățam rana din umăr... ofta adînc. MIRONESCU, S. A. 118. ◊ (În contexte figurate) Orice cuvînt de mîngîiere era acuma pentru dînsul un balsam pe o rană proaspătă. REBREANU, R. I 281. ◊ Expr. Bun de pus la rană, se spune despre un om foarte bun. A pune sare pe rană = a întărîta pe cineva; a pune paie pe foc. A pune degetul pe rană = a descoperi și a da pe față cu curaj cauza adevărată a unei stări de lucruri supărătoare. O dată ce s-a pus degetul pe rana deschisă, furtuna s-a dezlănțuit. BART, E. 285. ♦ Cicatrice, semn care rămîne după vindecarea unei plăgi. 2. Fig. Durere morală, suferință, chin. Pentr-un sărac ce simte, nu e rană sufletească Mai grozavă decît mila rea și disprețuitoare. VLAHUȚĂ, O. A. 77. Să vii a-ți lăsa mîngîiată rana sufletului lîngă nevastă și copii. CARAGIALE, O. VII 28. Că nu-i rană de cuțit, Ci e rană de iubit. HODOȘ, P. P. 36. – Pl. și: (învechit) rane (GANE, N. III 81, ALECSANDRI, P. A. 98, NEGRUZZI, S. I 152).

RĂNI¹ vb. IV v. rîni.

RÎLĂ¹ s. f. v. rînă.

RÎNĂ s. f. (De obicei în construcție cu verbele «a se ridica», «a se lăsa», «a sta») Latura dreaptă sau stîngă a corpului omenesc. V. coastă, șold. Botea doarme la stupină, Cu capul pe-o rădăcină, Cu paloșul pus pe mînă, Cu durda pe lîngă rînă. TEODORESCU, P. P. 604. ◊ (Mai ales în loc. adv., rar, în loc. adj.) Într-o (sau pe o) rînă = (culcat sau aplecat) pe o parte (uneori cu partea de sus a corpului rezemată într-un cot); (în legătură cu obiecte) înclinat, strîmb. Curțile ca maidanele, fără împrejmuiri sau cu gardurile într-o rînă. PAS, Z. IV 47. Moșneagul tot strîmb sta, într-o rînă. SADOVEANU, O. I 336. Mă ridic într-o rînă și privesc în jurul meu. CAMIL PETRESCU, U. N. 287. Stam într-o rînă Sub un stejar. IOSIF, V. 83. Baba s-apleacă pe o rînă. CARAGIALE, O. III 54. ◊ Fig. Colo sus, culcat pe-o rînă, Stă Negoiul mohorît. TOPÎRCEANU, S. A. 25. – Variantă: (Mold.) rîlă (C. PETRESCU, Î. II 42, SADOVEANU, O. L. 221, CREANGĂ, P. 131) s. f.

RÎNI, rînesc, vb. IV. Tranz. A curăța un loc (în special un grajd) de stratul de murdărie depus. Trebuia să rînească grajdul, curtea și locul de dinaintea cîrciumii. SLAVICI, O. I 116. Fata rînește fîntîna și o grijește foarte bine. CREANGĂ, P. 287. ◊ (Complementul indică stratul îndepărtat; atestat în forma răni) Să rămîi aci, să rănești balegă. C. PETRESCU, Î. II 178. ◊ Intranz. Trebuie să se ducă la moară să macine. Pe urmă să rînească în grajduri. PREDA, Î. 178. – Variantă: răni vb. IV.

RANĂ răni f. 1) Vătămare locală a unui țesut organic, provocată de o traumă; plagă; leziune. ◊ Bun de pus la ~ se spune despre o persoană bună la inimă. A pune degetul pe ~ a arăta care este situația adevărată, fără ocolișuri și menajamente. 2) fig. Suferință morală. [G.-D. rănii] /<sl. rana

RÂNĂ f. (la om) Fiecare dintre cele două laturi ale corpului. ◊ Într-o (sau pe o) ~ a) întins, culcat pe o parte a corpului; b) aplecat într-o parte; strâmb; înclinat. /<lat. ren, renis

A RÂNI ~esc tranz. (grajduri, ocoale, ogrăzi etc.) A curăța de straturile (de murdărie, zăpadă etc.) depuse la suprafață. /<bulg. rina

rană f. 1. ruptură în părțile moi ale corpului; 2. fig. suferință, durere: rănile inimei. [Slav. RANA].

râlă f. Mold. V. rână: se pune într’o râlă jos lângă foc CR.

rână f. coastă, lature: îl găsi la umbră culcat pe o rână PANN. [Mold. râlă: origină necunoscută].

ránă f., pl. rănĭ (vechĭ) rane (vsl. bg. sîrb. rus. rána, rană). Leziune produsă în carne pintr’o lovitură c’un glonț orĭ c’o armă ascuțită: o rană din bătălie. Fig. Suferință morală, întristare adîncă: ranele vrăjmășieĭ (Cant. Ist. ĭer. 382).

rănésc v. tr. (vsl. raniti). Fac o rană: cu vîrfu săbiiĭ l-a rănit la mînă. Fig. Jignesc adînc: vorba asta l-a rănit. – În nord rînésc.

rîlă, V. rînă.

rînă f., pl. inuz. ĭ (lat. *rena, pl. neutru îld. renes, rinichĭ, șale, coastă, d. ren, rênis. V. rinichĭ). Numaĭ în într’o rînă, pe o coastă: ședea culcat într’o rînă. – Și rîlă (nord) și rună (Cov.).

1) rînésc v. tr. (bg. riny, rînesc, vsl. ryti-rynon, rynonti, a împinge, a da încolo; bg. rinŭ, răzuĭ, rînesc; sîrb. rinuti, a respinge. V. pornesc, urnesc). Daŭ la o parte, înlătur: a rîni zăpada de pe trotuar. Curăț, liberez de gunoĭ: a rîni un puț.

2) rînésc, V. rănesc.

1) rúnă, V. rînă.

rană s. f., g.-d. art. rănii; pl. răni

răni (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rănesc, 3 sg. rănește, imperf. 1 răneam; conj. prez. 1 sg. să rănesc, 3 să rănească

rână s. f. (mai ales în expr.)

râni (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rânesc, 3 sg. rânește, imperf. 1 râneam; conj. prez. 1 sg. să rânesc, 3 să rânească

rană s. f., g.-d. art. rănii; pl. răni

rână s. f.

râni (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rânesc, imperf. 3 sg. rânea; conj. prez. 3 să rânească

rană s. f., g.-d. art. rănii; pl. răni

rână s. f.

râni vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rânesc, imperf. 3 sg. rânea; conj. prez. 3 sg. și pl. rânească

rână (întro rână).

rânesc (zăpada), -neam 1 imp.

BROASCĂ s. 1. (ZOOL.; Rana esculenta) (Ban.) mioarcă. 2. broască de iarbă (Hyla arborea) v. brotăcel. 3. (BOT.; Opuntia ficus indica) (reg.) limba-soacrei, palmă-cu-spini. 4. (BOT.) broasca-apei (Potamogeton lucens) = (Munt.) pașă. 5. (TEHN.) (prin Ban.) bravă, (prin Transilv.) zar. (~ la ușă.) 6. (TEHN.) (reg.) piuliță, tigaie. (~ la crângul morii.) 7. (TEHN.) brotac, căpătâi. (~ la roata morii.) 8. (TEHN.) (reg.) tigaie. (~ la cepul grindeiului morii.) 9. (TEHN.) tigaie. (~ la scrânciob.) 10. (TEHN.) cap, căpățână. (~ la masa dogarului.) 11. (TEHN.) drug. (~ la masa dulgherului.) 12. (TEHN.) șurubelniță, (reg.) gâscă. (~ la teasc.)

RANĂ s. v. calvar, canon, caznă, chin, cicatrice, durere, patimă, schingiuire, schingiuit, semn, suferință, supliciu, tortură, urmă.

RANĂ s. (MED.) 1. bubă, leziune, plagă, (pop.) meteahnă, (înv. și reg.) beleaznă, (reg.) oajdă, (înv.) rănitură. (Are o ~ adâncă.) 2. lovitură, (înv.) vătămătură. (Are o ~ ușoară la mână.)

RÂNĂ s. v. coardă.

RÂNI vb. (reg.) a râcălui. (A ~ la porci.)

rană s. v. CALVAR. CANON. CAZNĂ. CHIN. CICATRICE. DURERE. PATIMĂ. SCHINGIUIRE. SCHINGIUIT. SEMN. SUFERINȚĂ. SUPLICIU. TORTURĂ. URMĂ.

RANĂ s. (MED.) 1. bubă, leziune, plagă, (pop.) meteahnă, (înv. și reg.) beleaznă, (reg.) oajdă, (înv.) rănitură. (Are o ~ adîncă.) 2. lovitură, (înv.) vătămătură. (Are o ~ ușoară la mînă.)

rînă s. v. COARDĂ.

RÎNI vb. (reg.) a rîcălui. (A ~ la porci.)

rană (răni), s. f. – Bubă, plagă. – Mr. rană, megl. rănă. Sl. (bg., sb., cr., slov., rus.) rana (Miklosich, Slaw. Elem., 42; Cihac, II, 304; Conev 92). – Der. răni, vb. (a face răni), din sl. raniti; rănitură, s. f. (înv., rană).

rînă (rîne), s. f. – 1. Coastă, latură, șold. – 2. Flanc, parte. – Var. Mold. rîlă. Probabil lat. rēn (Philippide, Principii, 147; Pușcariu, ZRPh., XXVIII, 685; Pușcariu 1462; S. Pop, Dacor., VI, 394; Byck-Graur 41; Candrea), cf. it., sp. rene, fr. rene, fr. rein, port. rim. Celelalte ipoteze sînt insuficiente: din sl. runo „piele de miel” (Cihac, II, 312, care face din rîlă un cuvînt separat, der. din pol. rynna „canal”, cf. Conev 60); din lat. *olana „cot,” cf. alb. ljërë (Giulea, Dacor., III, 562-67); din gr. ώληνῆ, lat. ulna (Giuglea, Dacor., XI, 106).

rîni (rînesc, rînit), vb. – A curăța, a înlătura gunoiul sau resturile de la construcții. – Mr. arnescu, arnire, megl. rinés. Bg. rină (Cihac, II, 305; Tiktin; Conev 73), din sl. rynąti.

râlă³ s.f. (reg.) minciună, calomnie.

râlă⁴ s.f. (reg.) liră.

râlă² s.f. (reg.) șanț mic, rigolă.

râni, rânesc, vb. tranz. – 1. A curăța, a înlătura gunoiul (din grajd). 2. A săpa, a adânci (o rană): „Aici nu te coace, / Aici nu râni, / Aici nu lipti” (Bilțiu, 2002: 192). – Cf. bg. rina „a curăța gunoiul cu lopata” (Scriban; Miklosich, Cihac, Conev, cf. DER; DEX, MDA) < sl. rynanti „a împinge, a da la o parte” (Scriban, DER).

râni, rânesc, vb. tranz. – 1. A curăța, a înlătura gunoiul (din grajd). 2. A săpa, a adânci (o rană): „Aici nu te coace, / Aici nu râni, / Aici nu lipti” (Bilțiu 2002: 192). – Cf. bg. rina, din sl. rynati (DER).

RANA, familie din Nepal care a acaparat puterea guvernamentală (la 17 sept. 1846) prin generalul Rana Jang Bahadur (1817-1877), prim-ministru (1846-1856 și 1857-1877). A instituit un regim autoritar și a controlat, prin reprezentanții săi – care au fost prim-miniștri (până în 1951) – viața politică a țării. Perioada din istoria Nepalului cuprinsă între 1846 și 1951 este cunoscută ca era R.

Rana v. Hrană 5.

Vivit sub pectore vulnus (lat. „În adîncul inimii rana e vie”) – Vergiliu, Eneida (IV, sfîrșitul versului 67). Didona destăinuie surorii ei Anna, că apariția viteazului Enea i-a tulburat sufletul. Totuși nu poate încă uita dragostea dintîi, moartea soțului ei; rana din inimă e vie. Expresia marchează un sentiment puternic care lasă urme profunde, o pasiune care nu poate fi uitată. LIT.

a învârti cuțitul în rană expr. a adăuga la suferința cuiva un nou motiv de suferință; a spori suferința (cuiva).

a pune degetul pe rană expr. a dezvălui adevărata cauză a unei situații neplăcute.

a răsuci cuțitul în rană (cuiva) expr. a spori supărarea (cuiva).