raita i [At: NEGRUZZI, S. I, 14 / E: mg rajta] (Înv) Cuvânt de recunoaștere rostit de paznicii de noapte când se apropiau unul de altul.

crăițar sm vz creițar

crăițariu sm vz creițar

crâițar sm vz creițar

creițar sm [At: (a. 1737) IORGA, S. D. XII, 37 / V: (îrg) crăi~, crăițariu, crăț~, creț~, cri~, graiță, gr~, gri~ / Pl: ~i / E: ger Kreuzer, mg krajcár] (Trs; Buc) 1 (Iuz) Monedă mică de argint, mai târziu de aramă, care a circulat în sudul Germaniei, în Austro-Ungaria, în Transilvania și în Bucovina până la sfârșitul sec. XIX, valorând a suta parte dintr-un fiorin. 2-4 (Pgn; lpl) Bani (mărunți sau) (puțini). 5 (Spc; înv) Taxă pentru transportul scrisorilor cu poșta.

crețar² sm vz creițar

crițar sm vz creițar

greițar sm vz creițar

raită [At: ALECSANDRI, S. 165 / P: rai-tă / V: roa~ / Pl: ~te / E: raita] 1 sf Vizită scurtă. 2 sf Trecere în grabă pe undeva. 3 sf Abatere din drum Si: ocol. 4 av Repede. 5 sf (Trs; îlav) Cu ~ta-n sus Cu partea de jos în sus Si: răsturnat. 6 sf (În jocuri de copii; îe) Alo, ~a, toate-s gata Se spune când un copil se dă peste cap sau pe spate, ridicându-și picioarele în sus.

raiță sf vz creițar

răit, ~ă a [At: DR. V, 223 / Pl: ~iți, ~e / E: răi] (Reg) 1 Epuizat (4). 2 Pipernicit.

roaită sf vz raită

CRĂIȚAR 👉 CREIȚAR.

❍ CREIȚAR, CRĂIȚAR, CRIȚAR sm. Tr.-Carp. 🪙 Monetă de aramă (în vechiul imperiu austro-ungar) în valoare de a o suta parte dintr’un florin (🖼 1565) [ung. krajcár < germ. Kreuzer].

❍ CRIȚAR 👉 CREIȚAR.

❍ GRAIȚĂ (pl. -țe) sf. Maram. Oaș. 🪙 = CREIȚAR.

❍ GRIȚAR = CREIȚAR.

CREIȚAR, creițari, s. m. (Învechit, Transilv., Bucov.) Monedă mică de aramă în uz înainte de primul război mondial și valorînd a suta parte dintr-un fiorin; ban, gologan (de valoare neînsemnată). Busuioc și izmă creață a adus cumătră dar, Și pe buzele-nnegrite pus-a Mura un creițar. GOGA, P. 69. Nu-s fată de potlogar Să dau gură pe creițar. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 404. – Pronunțat: crei-. – Variante: crăițar (PAS, L. I 166, GHICA, A. 412), crițar (RETEGANUL, P. III 18) grițar (MARIAN, S. 123) s. m.

GRIȚAR s. m. v. creițar.

RAITĂ, raite, s. f. (Familiar, mai ales în construcție cu verbele «a da», «a trage») Vizită scurtă, abatere, trecere în grabă pe undeva; ocol. Herdelea prezentă pe Belciug secretarului de redacție și apoi ieșiră împreună să dea o raită prin centru. REBREANU, R. I 283. Sper că planurile noastre despre o raită pe la Köln, Bonn... vor găsi realizare. CARAGIALE, O. VII 40. Pînă-n sară am și colindat mai tot satul, ba și pe la scăldat am tras o raită. CREANGĂ, A. 16. ♦ (Adverbial) Repede, iute, fuga. [Butea] cum era ea putredă, îndată se strică, și din ea iese un zmeu grozav și raita pe ușă, lăsînd scîntei în urma lui. BOTA, P. 77. ♦ (Învechit, cu valoare de interjecție) Cuvînt rostit altădată de paznicii de noapte cînd se apropiau unii de alții. Nici un pedestru nu era pe uliți, afară de fanaragii, care strigau regulat «raita». NEGRUZZI, S. I 15.

CREIȚAR, creițari, s. m. (Înv.) Monedă mică de aramă, în uz în Transilvania și Bucovina înainte de primul război mondial, și valorificînd a sută parte dintr-un fiorin; p. ext. ban, gologan (de valoare neînsemnată). [Pr.: crei-. – Var.: crăițar, crițar s. m.] – Magh. krajcar (< germ.).

RAITĂ ~e f. fam.: A da (sau a trage, a face) o ~ a trece în grabă pe undeva; a se abate. /<ung. rajta

creițar m. 1. monedă austriacă de argint sau de aramă; 2. gologan. [Nemț. KREUTZER].

raită f. strigătul paznicilor de noapte (pe el!), de unde inspecție de noapte: fanaragii strigau regulat raita NEGR.; 2. ocol: hotărî să dea o raită prin orașele oltenești OD. [Ung. RAJTA! haide!].

crăițár m. (pol. krajcar, sîrb. krajcara, ung. krajcár, d. germ. kreuzer, care vine d. kreuz [lat. crux], fiind-că acest ban avea pe el imprimată o cruce). O foastă monetă austro-ungurească în valoare de vre-o 4 centime (oficial 2 helerĭ. V. heler). Gologan (Olt.). – Și crițar și grițar (Trans.).

crițár, V. crăițar.

grițár, V. crăițar.

ráĭtă f., pl. e (ung. rajta, pe el! Odinioară culucciiĭ și fanaragiiĭ strigaŭ raĭta, adică un fel de varda). Drum saŭ călătorie (pe jos orĭ alt-fel) p. a observa ce se petrece: o raĭtă pin mahalale, o raĭtă pin țara dușmanuluĭ. Abatere din drum: am dat o raĭtă și pe la eĭ. V. razie, tîrcol.

creițar (înv., reg.) (desp. crei-) s. m., pl. creițari

raită (fam.) (desp. rai-) s. f., g.-d. art. raitei; pl. raite

creițar (crei-) s. m., pl. creițari

raită (fam.) (rai-) s. f., g.-d. art. raitei; pl. raite

creițar s. m. (sil. crei-), pl. creițari

raită s. f. (sil. rai-), pl. raite

raita interj. – Atenție! strigăt în timpul rondului. Mag. rajta (Cihac, II, 522). – Der. raită, s. f. (incursiune; vizită, excursie).

creițar (creițari), s. m. – 1. Monedă de o centimă dintr-un florin austriac. – 2. Bani. Germ. Kreuzer (Borcea 184), în parte prin intermediul mag. krajcár (DAR; Gáldi, Dict., 123). A circulat înainte în Trans. și Bucov., înv. Cf. ven. craizer, it. craicero (Battisti, II, 1145).

a da o raită expr. 1. a face o plimbare. 2. a face o vizită scurtă.

creițari s. m. pl. (înv.) bani

CREIȚAR s. (reg.) crucer. (~ul era o monedă de argint sau de aramă.)

RAITĂ s. v. tur.

RĂIT adj. v. chircit, degenerat, închircit, nedezvoltat, pipernicit, pirpiriu, pricăjit, prizărit, sfrijit.

CREIȚAR s. (reg.) crucer. (~ era o monedă de argint sau de aramă.)

RAITĂ s. (reg.) otrocol. (Dă o ~ prin oraș.)

răit adj. v. CHIRCIT. DEGENERAT. ÎNCHIRCIT. NEDEZVOLTAT. PIPERNICIT. PIRPIRIU. PRICĂJIT. PRIZĂRIT. SFRIJIT.

raita! interj. (înv.) cuvînt de recunoaștere rostit de paznicii de noapte.

creițár, creițari, s.m. (reg., înv.) Monedă care a circulat în sudul Germaniei, în Austro-Ungaria și Trans., până la sfârșitul sec. XIX. – Din germ. Kreuzer (Borcea, după DER; MDA), prin intermediul magh. krajcár (DA, după DER; DEX, MDA).

creițar, creițari, s.m. – (reg.) Monedă de argint, mai târziu de aramă, care a circulat în sudul Germaniei, în Austro-Ungaria și Transilvania până la sfârșitul sec. XIX, valorând a suta parte dintr-un florin (DAR). – Din germ. Kreuzer < germ. Kreuz „cruce” (Borcea, cf. DER; Șăineanu, MDA), prin intermediul magh. krajcár (DA, cf. DER; DEX, MDA).

grițar, s.f. – v. grăiță („monedă”).

creițar, -i, s.m. – Emisiune monetară a împăraților Casei de Habsburg (1624-1716); subdiviziune a talerului. – Din germ. Kreuzer, prin intermediul magh. krajcár (DA cf. DER).

grițar, s.f. – v. grăiță.