CREIȚAR, creițari, s. m. (Învechit, Transilv., Bucov.) Monedă mică de aramă în uz înainte de primul război mondial și valorînd a suta parte dintr-un fiorin; ban, gologan (de valoare neînsemnată). Busuioc și izmă creață a adus cumătră dar, Și pe buzele-nnegrite pus-a Mura un creițar. GOGA, P. 69. Nu-s fată de potlogar Să dau gură pe creițar. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 404. – Pronunțat: crei-. – Variante: crăițar (PAS, L. I 166, GHICA, A. 412), crițar (RETEGANUL, P. III 18) grițar (MARIAN, S. 123) s. m.