RAFT s.n. (Mold., ȚR) Harnașament de lux. A: Nu era ei acolo griji de pluguri, de boi, nice de cai cu rafturi scumpe. VARLAAM. Era împodobiti cu hașele și cu rahturi de argint. ILIODOR; cf. M. COSTIN; DOSOFTEI, VS; CANTEMIR, IST.; N. COSTIN. B: Vezi cîte un om, fiind călare pre cal bun, împodobit cu rafturi. MĂRG. 1691, 19^r. Caii și catîrile poartă rafturi poleite. MĂRG. 1746, 24^v; cf. VARLAAM-IOASAF; MĂRG 1691, 23^v; PAN., 40^v; NEAGOE; MĂRG. 1746, 19^r. Variante: raht (ILIODOR). Etimologie: tc. raht. Cf. t a c î m (1).