RADIOTEHNIC, -Ă, radiotehnici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Ramură a tehnicii care se ocupă cu aplicațiile oscilațiilor și undelor electromagnetice de înaltă frecvență pentru transmiterea și recepționarea informațiilor. ♦ Tehnica fabricării aparatelor pentru radiocomunicații. 2. Adj. Care ține de radiotehnică, privitor la radiotehnică. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiotechnique.