REBEL, -Ă, rebeli, -e, adj. (Despre oameni; adesea substantivat) Care participă la o rebeliune, care îndeamnă la o rebeliune; răzvrătit. ♦ Nesupus, recalcitrant. ♦ Care arată nesupunere, care exprimă revoltă. ♦ Fig. (Despre păr) Care nu se așază, nu stă pieptănat ♦ Fig. (Despre boli) Care are aspect acut, care cedează greu la tratamentul medical, care se vindecă greu. – Din fr. rebelle, lat. rebellis, germ. Rebelle.

răbel, ~ă a vz rebel

rebel, ~ă [At: FN, 29 / V: (înv) răb~ / Pl: ~i, ~e / E: lat rebellis, ger Rebelle, fr rebelle] 1-2 smf, a (D. oameni, pex, d. manifestările lor) (Persoană) care ia parte activă la o rebeliune. 3-4 smf, a (Persoană) care îndeamnă la revoltă Si: răzvrătit (1-2), revoltat (1-2), (rar) rebelionist (1-2), (înv) rebelist (1-2). 5 a Recalcitrant (2). 6 a (D. atitudini) Care exprimă revoltă. 7 a (Fig; d. păr, bucle etc.) Zbârlit. 8 a (D. boli) Greu de vindecat. 9 sf (Îvr) Rebeliune (1).

REBEL, -Ă, rebeli, -e, adj. (Despre oameni; adesea substantivat) Care ia parte activă la o rebeliune, care îndeamnă la rebeliune; răzvrătit. ♦ Nesupus, recalcitrant. ♦ Care arată nesupunere, care exprimă revoltă. ♦ Fig. (Despre păr) Care nu se așază, nu stă pieptănat. ♦ Fig. (Despre boli) Care are aspect acut, care cedează greu la tratamentul medical, care se vindecă greu. – Din fr. rebelle, lat. rebellis, germ. Rebelle.

REBEL, -Ă, rebeli, -e, adj. (Despre oameni, p. ext. despre manifestările lor) Care ia parte activă la o rebeliune, care îndeamnă la revoltă, la rebeliune, la răzvrătire; răzvrătit. V. revoltat. El răscoală în popoare a distrugerii scînteie Și în inimi pustiite seamănă gîndiri rebele. EMINESCU, O. I 51. ♦ Nesupus, recalcitrant. Fire rebelă. ♦ Care arată nesupunere, care exprimă revoltă. Tovarășul lui e aproape așa cum l-a închipuit, zburlit, cu fruntea înaltă și cu toată înfățișarea rebelă. C. PETRESCU, Î. II 79. Se umple-ntreaga boltă de clinchete rebele. ANGHEL-IOSIF, C. M. I 80. ◊ Fig. Un mal de pietre suie, de stînci frînte, rebele, Ce stau lovind cu poala în înspumatul val. EMINESCU, O. IV 170. ♦ Fig. (Despre păr, bucle etc.) Care nu se așază, care nu stă pieptănat. O pală castanie de păr rebel, nesupus de pieptene, îi atîrna totdeauna ca o aripă peste frunte. SADOVEANU, E. 165. Omul cel cu păr rebel și mult. GALACTION, O. I 307. Cu mai multă atenție supune și aranjează cîrlionții rebeli. CARAGIALE, O. II 290. ♦ Fig. (Despre boli) Care nu cedează ușor la tratamentul medical; greu de vindecat. Boală rebelă. Tuse rebelă.

REBEL, -Ă adj., s.m. și f. Participant la o rebeliune; (cel) care ațîță la revoltă. ♦ Nesupus, recalcitrant. // adj. 1. (Fig.; despre o boală) Care nu cedează în urma unui tratament medical; care se vindecă greu. 2. (Despre păr) Care nu stă pieptănat. [< fr. rebelle].

REBEL, -Ă I. adj., s. m. f. participant la o rebeliune. ◊ nesupus, recalcitrant. II. adj. 1. (fig.; despre boli) care nu cedează în urma unui tratament medical; care se vindecă greu. 2. (despre păr) care nu stă pieptănat. (< fr. rebelle, lat. rebellis, germ. Rebello)

REBEL ~ă (~i, ~e) 1) și substantival (despre persoane) Care participă sau instigă la o rebeliune; răzvrătit; revoltat. 2) Care manifestă nesupunere; în stare de revoltă. 3) (despre boli) Care se vindecă greu. Are o tuse ~ă. /<fr. rebelle, lat. rebellis, germ. Rebelle

rebel a. 1. care nu se supune autorității legitime; 2. care se revoltă: gândiri, lumi rebele EM.; 3. care rezistă: friguri rebele; 4. fig. anevoie de tratat, de mânuit: materie rebelă poeziei. ║ m. cel ce se revoltă.

*rebél, -ă adj. (lat. rebellis, d. bellum, războĭ). Răsculat, revoltat, răzvrătit, care se rîdică contra autoritățiĭ legitime: Un trib rebel, niște anarhiștĭ rebelĭ. Fiz. Care rezistă, care nu se vindecă ușor: boală rebelă. Dificil, greŭ de acomodat: un subĭect rebel poeziiĭ. Subst. Om revoltat, insurgent: rebeliĭ s’aŭ predat. V. gregar.

rebel adj. m., s. m., pl. rebeli; adj. f., s. f. rebelă, pl. rebele

rebel adj. m., s. m., pl. rebeli; adj. f., s. f. rebelă, pl. rebele

rebel adj. m., s. m., pl. rebeli; f. sg. rebelă, pl. rebele

REBEL adj., s. 1. adj., s. v. răsculat. 2. adj. v. chinuitor.

REBEL adj., s. 1. adj., s. răsculat, răzvrătit, revoltat, (livr.) insurgent, sedițios, (rar) apostat, (reg.) buntușnic, sculat, (înv.) burzuluit, răpștit, răsculător, rebelist, revoltant, rocoșan, rocoșelnic, rocoșit, rocoșitor, zavergiu, (înv., prin Mold.) bontaș, (turcism înv.) zurba, zurbagiu, zurbav. (~ii au trecut la luptă.) 2. adj. chinuitor, supărător, (înv. și pop.) necăjos. (O tuse ~.)

rabab (rabe; rabel) v. rebec.