RĂTUTÍRE, rătutiri, s. f. (Reg.) Acțiunea de a se rătuti și rezultatul ei. – V. rătuti.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

rătutíre s. f., g.-d. art. rătutírii
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

RĂTUTÍ, rătutesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A-și pierde capul, a se zăpăci, a înnebuni. – Et. nec.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

RĂTUTÍ vb. v. fâstâci, intimida, încurca, zăpăci.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

rătutí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rătutésc, imperf. 3 sg. rătuteá; conj. prez. 3 sg. și pl. rătuteáscă
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink