RĂSTIGNÍRE, răstigniri, s. f. 1. Faptul de a răstigni; crucificare. 2. (Reg.) Cruce de dimensiuni mari, pusă la margine de drum. – V. răstigni.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
dante
| Semnalează o greșeală
| Permalink
RĂSTIGNÍRE ~i f. 1) v. A RĂSTIGNI. 2) reg. Cruce mare cu chipul lui Isus Hristos răstignit, instalată la margine de drum. /v. a răstigni
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
RĂSTIGNÍRE s. v. crucificare.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
răstigníre s. f., g.-d. art. răstignírii; pl. răstigníri
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
RĂSTIGNÍ, răstignesc, vb. IV. Tranz. 1. A ucide în chinuri pe cineva (mai ales în antichitate), pironindu-l cu brațele și cu picioarele pe o cruce; a crucifica. ♦ P. ext. A chinui, a tortura. 2. A întinde cuiva brațele în lături (pentru a-l imobiliza). ♦ Refl. A se întinde (în mod neglijent) cu mâinile și cu picioarele desfăcute. – Din sl. rastengnonti.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
dante
| Semnalează o greșeală
| Permalink
A RĂSTIGN/Í ~ésc tranz. 1) (un osândit în antichitate) A executa prin pironire pe cruce; a pune pe cruce; a crucifica. 2) fig. A supune la chinuri groaznice; a schingiui; a tortura. /<sl. rastengnonti
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
A SE RĂSTIGNÍ mă ~ésc intranz. A sta (culcat) cu mâinile și cu picioarele întinse în lături. /<sl. rastengnonti
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
RĂSTIGNÍ vb. a crucifica, (înv. și pop.) a pironi.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
răstigní (răstignésc, răstignít), vb. – A crucifica. Sl. rastęgnąti „a sili” (Miklosich, Slaw. Elem., 42; Cihac, II, 368). – Der. răstignitor, s. m. (crucificator), înv.; răstignitură, s. f. (crucificare), înv.
Sursa: DER
(1958-1966)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
răstigní vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răstignésc, imperf. 3 sg. răstigneá; conj. prez. 3 sg. și pl. răstigneáscă
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
răstigníre, răstigniri s. f. 1. Faptul de a răstigni; crucificare; (înv.) răstignit. 2. Cruce mare, de obicei din lemn, pusă la marginea unui drum, la fântâni, la intrarea într-un sat etc., reprezentând pe Iisus Hristos răstignit. Este un semn de ocrotire și de ajutor pentru cei din jur, iar pentru călători mângâiere și scut în fața primejdiilor. V. și troiță. [Var.: restiníre, răsteníre s. f.] – Din răstigni.
Sursa: D.Religios
(1994)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink