răspicare sf [At: DRLU / V: res~ / Pl: ~cări / E: răspica] 1 Analiză profundă. 2 Explicare în mod limpede. 3 Pronunțare clară și lămurită.

RĂSPICARE, răspicări, s. f. (Rar) Faptul de a răspica; pătrundere, analiză. Dar nu aceste accente ne dau dreptul a asemăna pe doi poeți, ci numai răspicarea naturii intime a sentimentelor poetului. IONESCU-RION, C. 70.

RĂSPICA, răspic, vb. I. Tranz. (Înv.) 1. (Rar) A străbate, a despica. ♦ Fig. A analiza. 2. A rosti, a pronunța clar, lămurit, limpede. ♦ A explica cu claritate. – Pref. răs- + [des]pica.

răspica vt [At: ȘINCAI, HR. I, 246/13 / V: res~ / Pzi: răspic / E: răs- + (des)pica] 1 (Înv) A despica (1). 2 (Fig) A cerceta îndeaproape. 3 (Înv) A desface un obiect îndoit. 4 A pronunța clar și lămurit. 5 A explica limpede. 6 A preciza.

respica v vz răspica

respicare sf vz răspicare

RĂSPICA, răspic, vb. I. Tranz. (Înv.) 1. (Rar) A străbate, a despica. ♦ Fig. A analiza. 2. A rosti, a pronunța clar, lămurit, limpede. ♦ A explica cu claritate. – Răs- + [des]pica.

RĂSPICA, răspic, vb. I. Tranz. (Învechit și arhaizant) 1. A străbate, a despica. Privesc mîndrul vultur... Cum falnic răspică a soarelui rază. DONICI, la TDRG. ◊ (Poetic) De-ai fi ca mine tînăr și de-ai iubi, în fine... numai atunci mi-ai putea spune Că tu răspici cu mintea cumplitele furtune Ce-n pieptu-mi se ridică. MACEDONSKI, O. II 150. ♦ Fig. A analiza. A răspica și a pătrunde cu de-amăruntul toate răsfățările de stil ale unui autor... este mai tot așa de anevoie. ODOBESCU, S. II 484. 2. A rosti, a spune, a pronunța lămurit, deslușit. Nici brațele să le ridic Eu n-am avut puterea Și nici cuvinte să răspic: Și mă-ngrozea durerea. COȘBUC, P. II 268. ◊ (Metaforic) Frumos cînt-o turturică, Ea din grai așa-mi răspică: Ian ieși, mîndro, pînă-n poartă, De vezi dorul cum mă poartă. HODOȘ, P. P. 39. ♦ A explica limpede. Această credință a romînilor se află răspicată chiar și în unele poezii poporane. MARIAN, O. I 20.

A RĂSPICA răspic tranz. înv. 1) A rosti deslușit, clar. 2) (un spațiu) A despica în două părți. /răs- + (des)pica

răspíc, a -á v. tr. (ră- și spic din despic. Cp. cu it. spiccare le parole, a răspica cuvintele). Vechĭ. Despic. Azĭ. Est. Pronunț lămurit: a răspica cuvintele.

răspicare s. f., g.-d. art. răspicării; pl. răspicări

răspica (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. răspic, 2 sg. răspici, 3 răspică; conj. prez. 1 sg. să răspic, 3 să răspice

răspica (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 răspică

răspica vb., ind. prez. 1 sg. răspic, 3 sg. și pl. răspică

răspica (răspic, răspicat), vb. – 1. (Înv.) A crăpa, a despica. – 2. A separa, a pronunța deslușit, a silabisi. De la despica cu schimb de pref. (Pușcariu 524; Tiktin). După părerea puțin sigură a lui Tiktin, sensul 2 ar fi un împrumut făcut din it. spiccare. – Der. răspicat, adv. (clar).

RĂSPICARE s. v. analizare, analiză, cercetare, clarificare, deslușire, dezlegare, elucidare, examen, examinare, explicare, explicație, investigare, investigație, lămurire, limpezire, precizare, rezolvare, soluție, soluționare, studiere, studiu.

răspicare s. v. ANALIZARE. ANALIZĂ. CERCETARE. CLARIFICARE. DESLUȘIRE. DEZLEGARE. ELUCIDARE. EXAMEN. EXAMINARE. EXPLICARE. EXPLICAȚIE. INVESTIGARE. INVESTIGAȚIE. LĂMURIRE. LIMPEZIRE. PRECIZARE. REZOLVARE. SOLUȚIE. SOLUȚIONARE. STUDIERE. STUDIU.

RĂSPICA vb. v. clarifica, defini, descurca, desface, desluși, despături, determina, dezdoi, elucida, explica, lămuri, limpezi, preciza, stabili.

răspica vb. v. CLARIFICA. DEFINI. DESCURCA. DESFACE. DESLUȘI. DESPĂTURI. DETERMINA. DEZDOI. ELUCIDA. EXPLICA. LĂMURI. LIMPEZI. PRECIZA. STABILI.