PĂSĂREA, -ICĂ, păsărele și (mai rar) păsărici, s. f. Diminutiv al lui pasăre. Cum vînătoru-ntinde-n crîng La păsărele lațul, Cînd ți-oi întinde brațul stîng, Să mă cuprinzi cu brațul. EMINESCU, O. I 174. Cîntă păsărica-n iarbă, Trece badea, nu mă-ntreabă, Pare că nu i-am fost dragă. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 165. Brazi și păltinași l-am avut nuntași, Preoți, munții mari, Paseri, lăutari, Păsărele mii Și stele făclii! ALECSANDRI, P. P. 2. ◊ Expr. (Familiar) A avea (o) păsărică (sau păsărici, sticleți) la cap sau, rar, sub pălărie = a fi cu o doagă sărită, a fi trăsnit, zurliu. Să lăsăm glumele – ai o păsărică sub pălărie. STANCU, D. 303.