PĂRĂSIT, -Ă, părăsiți, -te, adj. 1. (Despre ființe, mai ales despre oameni) Lăsat singur, abandonat. Sînt paraponisit, Căci mă văd părăsit. ALECSANDRI, T. I 375. Ibovnică părăsită, Nu gîndi că-mi ești urîtă. JARNÍK-BÎRSEANU D. 157. 2. (Despre o localitate, un ținut etc.) Din care a plecat cineva; nepopulat. V. gol. Sălașele rămăseseră în bună parte pustii, părăsite, cu vetrele reci. DUMITRIU, N. 199. Palatul acum e părăsit. Eu singură rămas-am cu-acest copil. ALECSANDRI, T. II 172. ♦ (Despre drum, cîmp, țarină etc.) Părăginit, pustiu; p. ext. neumblat, izolat, singuratic. Și tot horhăind el cînd pe o cărare, cînd pe un drum părăsit, numai iată ce iar îi iese spînul înainte. CREANGĂ, P. 202. Stelele dasupra pe lunca părăsită Luceau ca niște candeli aprinse p-un mormînt. ALEXANDRESCU, M. 125. Îmblu pe colnice părăsite. CONACHI, P. 103. 3. (Despre construcții, întreprinderi, unelte) Care a încetat de a mai fi întrebuințat, lăsat în părăsire; p. ext. dărăpănat, ruinat, stricat. Vede o fîntînă mîlită și părăsită. CREANGĂ, P. 287.