PĂLIRE s. f. Acțiunea de a păli² și rezultatul ei; paloare, paliditate. Abia din răceala și din pălirea lor se putu ea domiri în sfîrșit că erau toți uciși de săgețile dogoritoare ale lui Apolon. ODOBESCU, S. III 302. ♦ Îngălbenire, ofilire a unei plante. Cerealele de primăvară ajung cu 3-5 zile mai devreme la coacere decît cele neiarovizate și astfel scapă de pălire. SCÎNTEIA, 1954, nr. 2908.