PĂDUCEL, păducei, s. m. 1. Arbust spinos din familia rozaceelor, cu frunze crestate și buchețele de flori albe, fructe cu carnea comestibilă roșie și cu sîmbure lemnos; e cultivat și în grădini, ca plantă ornamentală (Crataegus monogyna). Din trei părți, aria popasului era înconjurată cu tufari, cu păducei... țesuți între ei și deși, de n-ar fi putut nici vulpea să răzbească. GALACTION, O. I 267. La umbra unui păducel, la doi pași de dînsa, Drăgan sta oropsit p-un buture de stejar. DELAVRANCEA, S. 28. Auzi, mîndră... Cum te strigă badea-n frunză? În frunză de păducel... Să te-nduri, mîndro, de el! HODOȘ, P. P. 172. ◊ Compus: păducel-negru = specie de arbust din aceeași familie, care crește pe coastele pietroase ale munților (Crataegus nigra ). 2. Insectă parazită care trăiește pe plante sau pe corpul mamiferelor și care atacă animalele toamna, provocîndu-le erupții sau moartea (Leptus autumnalis). 3. (Popular) Boală de piele, caracterizată prin mîncărime pe tălpi sau între degetele picioarelor.