PÎRCĂLAB, pîrcălabi, s. m. 1. (În vechea organizare administrativă a Moldovei) Dregător mai mare peste un ținut, cu atribuții de castelan al cetății și de judecător. Ei plecară într-o trăsură cu opt cai de poștă, pregătită de pîrcălabul de Galați. GANE, N. III 130. Pîrcălabe, vreau poporul meu să fie-nștiințat De unirea și-nrudirea care-aci s-au încheiat. DAVILA, V. V. 184. ♦ Comandant de cetate. Noi Ștefan-voievod, jupînilor noștri pîrcălabi Oancea și Ivan de la Crăciuna, sănătate. SADOVEANU, F. J. 693. E, cum stau hotarele, pîrcălabi, că după cum închideți ochii așa doarme și țara. DELAVRANCEA, A. 21. 2. Comandant de cetate în evul mediu; (ulterior) mai-marele unui sat, al unei comune; primar. Nu-l primise în sat și el întreba de casa pîrcălabului. PANN, P. V. I 85. Pătru calu-și repezea... Și mergea din sat în sat, Bătînd cîte-un pîrcălab Ca să-i gătească conac. TEODORESCU, P. P. 611. ♦ (Transilv., Munt.) Perceptor, strîngător de biruri. Pîrcălabul biru-mi cere; Bir nu-i dau, că n-am muiere, Nici muiere, nici copii, Nici un fel de căpătîi. TEODORESCU, P. P. 330. 3. (Transilv., învechit) Comandantul unei închisori; temnicer. Măi jupîne pîrcălabe, Tu din lanțuri mă sloboade Și nu m-arunca-n temniță, Ci dă-mi drumul pe uliță. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 215. – Variantă: părcălab s. m.