PÎNTECOS, -OASĂ, pîntecoși, -oase, adj. 1. Cu pîntecele mare, proeminent; burtos. S-a dus la deal pe iapa lui pîntecoasă, călărind pe deșelate, numai pe-o cergă mițoasă. SADOVEANU, B. 176. Preuții noștri din sat... nu-i încape cureaua de pîntecoși ce sînt. CREANGĂ, A. 120. Parcă văz colo pe un biet vînător, bondoc și pîntecos, bălăcind ca vai de dînsul, pe ploaie și pe zloată, într-o luncă noroioasă. ODOBESCU, S. III 157. ◊ (Substantivat) S-apropie de mine Un om cu barba albă, un pîntecos bătrîn, La față gras și rumen. NEGRUZZI, S. II 230. 2. (Despre obiecte) Umflat, bombat. Lung îi sună în ureche, Pe cînd el cu grijă scoate Pîntecoasă ploscă veche Din dăsaga de la spate. TOPÎRCEANU, B. 17. Ah! garafa pîntecoasă doar de sfeșnic mai e bună. EMINESCU, O. I 46. Pe lîngă părete sta așezate în rînd mai multe ulcioare pîntecoase pline de vin de Odobești și de Cotnar. NEGRUZZI, S. I 151.